Mircea Druc: "Nu am abandonat proiectul R. Moldova"

De basarabeanul Mircea Druc ne leagă cele mai frumoase amintiri. Apariţia  omului politic Mircea Druc poate fi comparată cu a unui personaj dintr-o poveste frumoasă, care a luat aer în piept şi s-a luat la trântă cu balaurul roşu. Lider de generaţie, care a fost sacrificat, datorită unor forţe ce promovau interese ostile faţă de valorile naţionale. Perioada primului premier al R. Moldova a fost una excepţională pentru cei care fluturau drapelele tricolor şi scandau: Noi suntem cu Mircea Druc! Îmi reamintesc astăzi cum am asistat la debarcarea premierului Mircea Druc, iar votul parlamentarilor  comunişti vopsiţi în "socialişti şi agrarieni" a oprit ceasurile la o cifră diabolică 13.13.13. Eram student şi împreună cu mii de colegi de generaţie manifestam în prima linie contra debarcării lui Mircea Druc din funcţia de prim-ministru. Ţin minte cum mai apoi s-au abătut asupra noastră, ca ploaia, bastoanele de cauciuc ale poliţiştilor chemaţi să-i calmeze pe cei care manifestau pentru omul politic care a zis de la tribună că republica nu mai trebuie să se numească "moldovenească", ci Republica Moldova. Ţin minte cum pe noi basarabenii ne-a trezit la viaţă Mircea Druc...

Stimate domnule Mircea Druc, sunteţi unul din liderii de generaţie care au adus libertatea şi speranţa de Unitate Naţională. Amintirile din perioada 1989-1992 Vă răscolesc?

Nu mă răscolesc. Nu trăiesc din amintiri. Nu sunt nostalgic, retrospectiv sau descriptiv. Am fost din totdeauna şi am rămas, în esenţă, prospectiv şi prescriptiv. Am  sperat mereu că semenii  mei, înţelepţi şi obiectivi, mă vor  absolvi pentru ceea ce nu am reuşit în viaţă, în politică. Şi, eventual, mă vor condamna doar pentru ceea ce aş fi putut dar nu am vrut să fac.

Guvernul Druc a venit cu o groază de proiecte. Aţi investit masiv în educaţie. În prezent găsim  multiple informaţii despre R. Moldova ca fiind ţara care, în perioada de scurtă perioadă când dumneavoastră aţi exercitat funcţia de prim-ministru, a investit în proiectul educaţional depăşind state mult mai mari. Cum Vă reamintiţi acea perioadă? Nu vă pare rău că aţi abandonat prea grabnic proiectul R. Moldova? Şi de ce totuşi aţi investit atât de mult în ştiinţă, învăţământ?

Am considerat întotdeauna resursele umane şi capitalul intelectual  drept factor decisiv în orice proiect naţional de supravieţuire. Eram conştient de punctul nostru vulnerabil: estonienii aveau  pe atunci aproximativ şase sute de oameni cu studii superioare la  zece mii de locuitori iar noi, românii basarabeni, mai puţin de  trei sute. Îmi imaginam pe atunci  o regrupare, la scară naţională, a tuturor instituţiilor statale bugetare din domenii precum  educaţia, sănătatea publică,  învăţământul şi cercetarea ştiinţifică. Potenţialul acumulat de universităţi, institute de cercetare şi proiectare, inclusiv de Academie, îl vroiam încadrat  în şapte structuri organizatorice  de investigare, instruire, inovare cu denumiri sugestive  precum Academia de Biologie, Academia de Ecologie, Academia de Creaţie, Academia de Producţie, Academia de Informatică, Academia  de Infrasructură, Academia de Etnopsihică. La aceasta se adauga imperativul fondării şi dezvoltării  a două bănci strategice: Banca Genetică şi Banca de Resurse Umane, Animale şi Vegetale. Astăzi,  daca aş fi într-o funcţie de decizie, aş căuta din răsputeri să atrag investiţii  tot în  instruire, investigare şi inovare. „Proiectul R. Moldava" nu l-am abandonat. Însă anumite forţe  interne şi din afară au grijă să fiu  ţinut la distanţă şi torpilat mereu. 

Astăzi, ca fost premier, ce recomandări i-aţi înainta  puterii politice din R. Moldova?

Depinde cine deţine puterea politică  în R. Moldova. Recomandările mele ar putea avea rost doar dacă guvernul  de la Chişinău ar aparţine unei  familii politice. Consacrate, unificate. Unei doctrine sau ideologii având consonanţe precise în structura politică a Uniunii Europene. Mai simplu: aş putea să le spun cum văd lucrurile acum şi în perspectivă unor autentici guvernanţi liberali, creştini-democraţi, conservatori, social-democraţi. Nu-i vorbă,  şi comuniştii sunt clasici, atestaţi de istorie. Aceştia, însă,  „se descurcă"  perfect la Chişinău,   fără sugestiile lui Mircea Druc.

Dar societăţii din Basarabia per ansamblu?

Să înveţe a preţui, în cele din urmă,  ce înseamnă libertatea de a alege. Să adopte deviza „prin noi înşine" şi, concomitent,  să opteze ireversibil pentru vectorul european. Să ceară de la guvern şi parlament  să abandoneze retorica stabilităţii macroeconomice şi să aducă în prim plan dezvoltarea reală, indicatorii sociali, necesităţile stringente ale populaţiei precum locuri de muncă, hrană, sănătate, locuinţe pentru toţi,  expectativa de viaţă, natalitatea, mortalitatea.

Credeţi că poate avea loc o reformatare de fond a clasei politice?

Schimbarea e necesară şi posibilă. Fără schimbarea clasei politice  nu există şanse de redresare.

Ca fost om politic, expert, simplu basarabean,  cum vedeţi evoluţia  R. Moldova, ce gust şi percepţie lasă astăzi R. Moldova?

Sincer? Ca imagine şi substanţă, R. Moldova înseamnă pentru mine, prin analogie, exact ceea ce însemnă Republica Moldovenească Nistreană pentru un intelectual onest (fie acesta basarabean sau transnistrean, rezident la Chişinău sau la Tiraspol). Adică: şase judeţe basarabene din Rusia  ţaristă sau România interbelică, unele ciopârţite grav, au decis să se declare stat aparte.  În paralel, cinci raioane din Transnistria,  din fosta RASSM, cu o populaţie mai mică decât numărul de basarabeni rezidenţi  acum în Portugalia, Spania şi Italia, aspiră la  statut de naţiune  şi stat suveran . Efectele le cunoaştem cu toţii, din 1990  şi până astăzi.

R. Moldova şi-a propus de mult timp şi sub mai multe guvernări să acceadă în structurile europene. Deocamdată, suntem la periferia Comunităţii Europene... Care ar fi soluţiile propuse de dumneavoastră pentru urgentarea procesului de Integrare Europeană?

O singură soluţie simplă şi eficace: participaţi masiv la viitoarele alegeri, votaţi   liderii proeuropenii  capabili să aplice coerent şi intransigent, clipă de clipă, experienţa aderării la UE a celor trei ţări baltice: Estonia, Letonia, Lituania.

Cum vedeţi pretenţiile, poziţiile şi tehnicile diplomaţiei moldoveneşti în abordările de politică subregională şi confuzia pe care o fac cu Tratatul de frontieră?

Vă referiţi, probabil,  la  micul trafic de frontieră? Cetăţenii R. Moldova vor avea de pierdut enorm  dacă autorităţile de la Chişinău vor tergiversa în continuare semnarea acestei Convenţii.  Nu putem pune în practică  conceptul dezvoltării regionale  şi  strategia atragerii investiţiilor. Nu fructificăm rapid  Instrumentul European  de Vecinătate şi Parteneriat, programele de cooperare transfrontalieră şi mă refer, în mod special,  la Programul de cooperare România -  Ucraina - Republica Moldova 2007- 2013, aprobat de CE.

Care este rostul menţinerii unei situaţii tensionate dintre Bucureşti şi Chişinău?

Nu are nici un rost. Antiromânismul nu face bine nimănui.

Ce se cere de efectuat pentru a îmbunătăţi relaţiile aflate într-o stare tensionată dintre Chişinău şi Bucureşti?

Să-i votăm la viitoarele alegeri pe acei care vor sincer sa promoveze o politică de bună vecinătate cu România şi Uniunea Europeana în beneficiul cetăţenilor R. Moldova.

În prezent există anumite deficienţe.  Pe ambele părţi ale frontierelor româno-moldave şi româno-ucrainene. Pentru Ucraina şi R. Moldova este mai dificil să pună în practică un anume proiect. Sunt necesare  aprobări la nivel de guvern. Problemele de ordin politic existente între România, R. Moldova  şi Ucraina n-au permis semnarea unor acorduri interstatale cu privire la competenţele autorităţilor locale, activitatea  transfrontalieră în cadrul euroregiunilor.

În pofida eforturilor depuse de partea română, se pare că partenerii ucraineni şi basarabeni sunt mult mai reticenţi, deşi banii pentru  proiectele transfrontaliere sunt alocaţi din fonduri europene.

Îmbunătăţirea relaţiilor Chişinău - Bucureşti şi Kiev - Bucureşti presupune participarea cât mai activă  la iniţiativele, procesele şi structurile de cooperare transfrontalieră şi regională. Realizarea unor  proiecte concrete în cele mai diverse domenii: dezvoltarea economică, infrastructura şi transportul, turismul, mediul ambiant, agricultura, educaţia, piaţa forţei de muncă, cultura şi mass-media, sănătatea şi serviciile publice.  

Cum vedeţi actuala formulă de neutralitate în care există R. Moldova şi ce atitudine aveţi faţă de adepţii NATO din R. Moldova?

Personal, nu sunt pentru „neutralitate"  şi am o atitudine pozitivă faţă de adepţii NATO din R. Moldova. Fiind  însă un democrat convins, cred ca „neutralitatea"  are tot dreptul să figureze pe lista de priorităţi ale unor formaţiuni politice, care cred sincer în beneficiile acestei opţiuni.

Conflictul transnistrean rămâne o rană vie pe trupul Basarabiei. Ce se întâmplă în noua prestaţie politică dintre cele două maluri şi cum ar trebui, în viziunea dumneavoastră, să se ajungă la o soluţie viabilă şi mulţumitoare pentru cetăţeni, dar şi pentru comunitatea internaţională?

Soluţii la acest capitol  pretind că au avut  şi au în continuare autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol .  Eu aş avea doar o doleanţă: să nu mai fie acuzat fariseic preşedintele Traian Băsescu pentru ultimele declaraţii vizând Ucraina, Transnistria şi  Basarabia.  Cei oripilaţi  nu au decât  sa studieze datele problemei.  Nimic nou. În 1946, conducerea PCM s-a adresat conducerii URSS cu rugămintea de a retroceda RSSM  teritoriile fostelor judeţe Cetatea Albă şi Ismail. Pe la începutul anilor 60, academicianul Lazarev i-a scris lui Hruşciov formulând aceiaşi revendicare. Pe timpul lui Gorbaciov ceream şi noi, în presa de la Chişinău,  ca sudul şi  nordul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa să revină la RSSM. Pe parcursul anului 2007,  mai mulţi analişti  au  scris în presa rusă  de la Chişinău, înaintând aceleaşi „pretenţii teritoriale" faţă de „ţara vecină şi prietenă"  Ucraina. Citiţi, de exemplu, pledoariile istoricului  şi  politologului Oles Stan. Şi, straniu, nu s-a indignat nici un monopolist al adevărului istoric de sorginte sovieto-bolşevică. Au aşteptat ca  să spună acelaşi lucru cineva de la Bucureşti. Un bun prilej  ca să-şi manifeste antiromânismul  anacronic... In altă ordine de idei. Liderii de la Tiraspol declarau recent că RMN se revendică de la RASSM iar RM de la Basarabia, ca două moştenitoare de jure şi de facto. Dacă aşa stau lucrurile, nu le rămâne decât să revină integral, pe cale amiabilă, la status quo - ul de dinaintea ultimatumului sovietic din iunie 1940. Nimic nu este exclus  şi nici imposibil.

În opinia dumneavoastră, R. Moldova aplică în discursul său politica dublelor standarde? 

Nu. Aplică politica triplelor standarde, un pas înainte, doi înapoi, suptul la două vaci şi alte principii meschine şi nocive pe termen lung.

În bătălia dintre est şi vest, Basarabia/ R. Moldova este inima unui conflict de  mentalitate dar şi identitar. Care este poziţia Dvs. referitoare la conflictele din societatea moldovenească?

Opţiunea est-vest  este falsă, inexistentă. Ca şi o eventuală  opţiune nord-sud.  Conflictul ţine mai curând de  o societate tip „lumea a treia" dominată de grupuri de interese locale  în conexiune cu mafia economică transnaţională.

Cum i-aţi caracteriza pe cei trei preşedinţi pe care i-a avut R. Moldova?

Inutil să diagnostichez. Fiecare societate are liderii pe care îi merită.  Primii doi preşedinţi  au  avut de partea lor chiar votul majorităţii electoratului.  De fapt, nici unul nu a fost adus la Chişinău de tancurile sovietice.  Nu au  fost puşi  în scaun de comandourile vreo unui stat străin. Prin urmare, logic vorbind,  preşedinţii au fost şi sunt buni. Aşa  cum i-au dorit cei cu drept de vot.   Regret, totuşi, că domnul  Petru Lucinschi a ratat  o şansă  reală de a fi „un Brazauskas al Basarabiei". Ne-ar fi putut duce acolo, unde se află astăzi Lituania. Este unicul  politician de profesie din R. Moldova care putea să intre în istorie ca erou naţional. Dar nu a fost să fie.  In rest, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Suntem în preajma unei electorale... Ce forţe politice au şansa să acceadă şi ar trebui să fie sprijinite?

Sprijinite de către cine?  Electoratul este dator să fie deştept şi să decidă cine să  intre în parlament. Fiind,  însă,  logoreici prin excelenţă, pot să-mi dau şi eu cu părerea.  La viitoarele alegeri mi-ar plăcea să fie aşa:  în loc de patru-cinci partide liberale, să am de ales o sigură formaţiune politică liberală,  o  sigură formaţiune creştin-democrată, o singură formaţiune social-democrată,  un partid comunist şi unul conservator. Din partidul conservator să facă parte şi toţi  acei care, ca şi mine, vor Unirea cu România.  Viitorul preşedinte să fie ales „de tot poporul". Iar  în plan strategic şi în materie de politică externă, candidaţii la preşedinţie să-şi susţină fiecare deschis opţiunea.  De exemplu, primul: „Eu joc sincer cartea Moscovei şi iată din ce considerente!..". Al doilea: „Eu joc pe faţă cartea Washingtonului fiindcă avem de câştigat cu toţii!.." Al treilea pretendent la postul de preşedinte al R. Moldova: „Eu joc sincer cartea Integrării Europene  din următoarele considerente!..." Al patrulea candidat: „Eu joc  deschis şi convins, cartea Unirii cu România, unica şansă de ieşire din impas!...".  Suficient. Patru candidaţi, patru programe strategice, toate  argumentate şi acceptate ca opţiuni electorale.  Asta da, democraţie!

Pentru cei care ştiu puţin despre întâiul prim-ministru al R. Moldova Mircea Druc ce le-aţi putea spune despre dumneavoastră?

Să acceseze  banca de date despre Mircea Druc www.druc.ro O precizare indispensabilă: eu nu am fost decât preşedintele Consiliului de Miniştri  al RSSM, ales în funcţie de către Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova.  Noţiunile de „parlament",  „prim ministru"  şi „Republica Moldova" au devenit legitime şi reale  puţin  mai târziu, după dezagregarea imperiului sovietic, la finele anului 1991.

Ce ne puteţi spune despre declaraţia unuia din liderii PDL - România Gheorghe Flutur că în cazul în care ajunge în funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava o să Vă solicite să-i fiţi consilier?

Programul de post aderare al României la Uniunea Europeană  presupune, în opinia mea,  şi o descentralizare coerentă. O delegare selectivă câtre centrele celor opt regiuni de dezvoltare a 50% din categoria hotărârilor adoptate în prezent la Bucureşti.  Mai mult de jumătate din actul decizional efectuat astăzi într-un centru judeţean  poate fi coborât   la nivel de comună.  Iar  satele  României  pot prelua 50% din ceea ce rezolvă de regulă autorităţile comunale.

O şansă reală a tuturor românilor ar fi elaborarea si aplicarea unui program complex, intitulat Neoruralism şi Civilizaţie Montană.  E vorba de afirmarea,  de  jure şi de facto, a drepturilor şi libertăţii satelor, comunelor, judeţelor, regiunilor. De  stimularea tendinţei  de a preveni   exodul  de populaţie. De rezolvarea sistemică a problemelor legate de agricultură, industria alimentară şi agroenergetică, de civilizaţia rurală, de viitorul ţărănimii şi a intelectualilor de la sate.

Prin programe europene am putea valorifica  experienţa  altor ţări. Mă gândesc la surse de finanţare a unor proiecte de transplant în Carpaţi şi Apuseni. A mecanismelor de dezvoltare durabilă din cele mai avansate civilizaţii montane de pe glob.  Sunt conştient de dimensiunea simbolică, strategică, geopolitică  a munţilor noştri.  Vreau să-i aducem şi pe ei, prin tehnologii şi infrastructurii moderne, în marea familie a munţilor Europei.

Este necesară  de asemenea concretizarea participării noastre la iniţiativele, procesele şi structurile de cooperare transfrontalieră şi euroregională. Acest deziderat se referă prioritar la cele patru  euroregiuni: „Prutul de Sus", „Dunărea de Jos", „Siret-Prut-Nistru",  şi „Carpaţi" - un spaţiu economic şi o piaţă regională  cu aspecte specifice. Militez pentru elaborarea şi adoptarea  unei legi vizând acordarea  de asistenţă, investiţii şi protecţie  pentru agenţii economici  în segmentul românesc  al frontierei de est a Uniunii Europene.

Pornind de la aceste preocupări profesionale, cred că aş fi util  în echipa de experţi-consilieri a unui politician ca domnul Gheorghe Flutur, spre binele judeţului Suceava. Un ţinut de care mă simt legat sufleteşte.  Aşa, ca un nord-bucovinean, ca un cernăuţian prin adopţie şi calvar. La fel de apropiat îmi este şi judeţul Botoşani. De acolo cred că se trage neamul meu pe linie paternă. Aş fi fericit să pot face ceva pentru oamenii din aceste judeţe precum şi  pentru cei de pe meleagurile basarabene, unde m-am născut şi am copilărit.

Domeniile de activitate  în care mă implic în mod special sunt: atragerea de investiţii şi realizarea unor proiecte transfrontaliere,  neoruralismul şi agricultura  ecologică, un program naţional de agroenergie 2008-2018, biotehnologia, energiile regenerabile.

Într-o perioadă frumoasă, de emancipare naţională, spuneaţi maselor de susţinători următoarea formulă mobilizatoare: Judecă şi Acţionează ca şi cum Reîntregirea s-a produs! Ce deviză s-ar potrivi astăzi, ce aţi recomanda populaţiei, nouă, celora care nu l-au uitat pe Mircea Druc? S-a schimbat cumva dictonul? 

Fără o paradigmă a Întregului, codificată în mintea fiecărui basarabean, nord-bucovinean, herţan şi transnistrean  nu  vom  supravieţui. Noi, în România, avem un început pozitiv: conceptul celor opt regiuni de dezvoltare. Dar nu vom reuşi   mare lucru dacă  nu imaginăm spaţiul românesc  în cinci regiuni: Carpaţi, Dunăre,  Pont Euxin, Nistru, Tisa.  De aceste realităţi geografice merită să fie condiţionate programele şi proiectele noastre naţionale: Eficientizarea Sistemului Naţional Producător; Consolidarea Sistemului Naţional Creator; Neoruralismul; Suveranitatea alimentară; Protecţia capitalului autohton; Recucerirea pieţii interne şi prospectarea de noi spaţii pentru produsele şi serviciile romaneşti.

În clasificarea uzuală  a unităţilor teritorial-administrative „sat - comună - oraş - municipiu" ar fi oportun să introducem şi   Statutul de Capitală Istorică.  Prin lege, un atare statut ar putea fi acordat unor  municipii precum: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Chişinău, Cernăuţi, Timişoara, Craiova, Constanţa, Baia Mare, Oradea şi altele. Astfel am  menaja consacratele  complexe regional-istorice, complexe de  superioritate, deşteptăciune sau inferioritate  şi am evita excesele de „patriotism fotbalistic".

Într-o anumită conjunctură istorică, administraţia SUA a consacrat sintagma  „clauza naţiunii cele mai  favorizate". Ar fi bine să introducem şi noi, în România, pentru investitori în primul rând, o „clauză a judeţelor cele mai favorizate", aplicată  prin lege organică.  Mă gândesc la acordarea de asistenţă,  atragerea de investiţi  şi  chiar elemente de protecţionism pentru Sistemul  Naţional Producător şi Sistemul Naţional Creator  în  zona frontierei de est a Uniunii Europene,  pe linia Satu Mare - Baia Mare - Suceava - Botoşani - Iaşi - Vaslui - Galaţi - Tulcea - Constanţa. Soluţia benefică ţine de aplicarea strategiei de dezvoltare economică şi socială „în cerc", crearea „la frontieră, pe centură" a unor „cetăţi de  civilizaţie etnosistemică" în actualele regiuni de dezvoltare Nord-Vest, Nord-Est şi Sud-Est.

Atunci, în 1990, era necesară deviza mea „Judecă şi Acţionează ca şi cum Reîntregirea s-a produs!" Acum este foarte actuală şi chiar imperativă, alternată cu: Nu vorbiţi de Iubire, iubiţi-vă! Nu vorbiţi de  Unire, uniţi-vă!

Publicat pe www. presa. md

19 mai 2008