„Mircea Druc, episodicul fost prim ministru al RM, într-o discutabilă carte pe care i-a scris-o un român, spune la un moment dat, în contextul relaţiilor moldo-române, că seful serviciului secret i-ar fi comunicat că circulă zvonul, pe la cozi, prin pieţe etc., că la graniţa cu România sunt masaţi vreo 300.000 (sper să nu mă înşel în privinţa numărului!) de ţigani români, care sunt pregătiţi să intre în Moldova în cazul în care aceasta se uneşte cu ţara vecină.

În România, pe de altă parte, iar asta n-o spune Druc, ci eu, pentru că am auzit, se răspândise "ştirea" că moldovenii rusofoni vor năvăli în Romania. Mircea Druc, în cazul afirmaţiilor sale, califică acest zvon ca fiind creaţia KGB. Fireşte că nu poate fi credibil atât cât doreşte. El şi cu Iliescu, preşedintele de tristă şi tragică amintire de atunci al românilor, sunt făcăturile exclusive ale aceloraşi structuri ideologice şi informative.

Am arătat deseori că "mişcarea basarabeană pro-româneasca" a demarat cu binecuvântarea ticăloasă a lui Iliescu, cel care, în seara zilei de 22.XII.1989, a spus că a contactat telefonic Moscova spre a comunica "cine suntem, ce vrem etc.", deşi bătrânul asasin fusese adus la Televiziunea română, în aceeaşi seară, cu o maşină a Ambasadei fostei URSS. Binecuvântarea bătrânului stalinist nu-şi putea afla o deplină împlinire fără complicitatea unui "greu" de la Chişinău, iar acesta nu putea fi Snegur, ci Druc, pentru că întrunea calităţi operative.

De ani buni, se ştie, Mircea Druc se bucură de un trai viager confortabil în România, chiar dacă în calitate de politician, asemenea Leonidei Lari, este sub nivelul penibilului. Druc, în altă ordine de idei, ca un amănunt semnificativ, era extrem de apropiat intelectualităţii de aici, fapt care îl recomanda ca o autoritate capabilă să garanteze, în fata românilor, şi să recomande nominal care sunt intelectualii moldoveni de încredere pe care poate conta România.

     În acei ani, o spun dintr-o foarte bună cunoaştere a evenimentelor pentru că eram implicat, lozinca "Basarabia, pământ romanesc!" era o tâmpenie inconştienta, unul dintre numeroasele pretexte de luptă disperată împotriva clicii staliniste şi criminale a lui Iliescu care confiscase România. Niciunui tânăr nu-i păsa atunci de Moldova pentru că nu a existat nici o memorie istorică a României Mari. Lozinca de mai sus, aclamată repetat în fata Ambasadei ruse din Bucureşti, era, pentru tinerii participanţi, o reconfirmare a proaspetei convingeri că România a scăpat de Ceauşescu şi, implicit, de influenţa Moscovei.

"Autenticitatea" sloganului avea alte conotaţii si utilităţi în capul noilor stăpâni de la Bucureşti, nefiind nimic altceva decât politica de şantaj pe termen lung. Noi, tinerii de atunci, vroiam doar să ne unim noi înşine, românii cu românii, iar în aceasta ecuaţie nu intrau în nici un fel moldovenii. N-a fost să fie cum am vrut noi. "Unirea României cu Basarabia" a fost "arhivată" strategic de câtre diabolicii politicieni şi securişti români, iar astăzi îi resimţim din plin efectele dezastruoase. 

Lovitura de stat din România anului 1989 a fost organizată de Securitatea română, având acceptul serviciilor străine, iar sinistrul Iliescu a fost exponentul şi beneficiarul (şi istoric) principal al acesteia. Noi, tineretul, am fost uneltele şi carnea de tun care trebuiau să legitimeze acea minciună odioasă care a fost botezată "Revoluţie". Nici acum, la modul personal vorbind, nu-l pot ierta pe nemernicul politruk Iliescu doar pentru că am fost la un pas de moarte, şi nu pentru că mi-ar fi teama de moarte (absolut deloc!), ci pentru că am riscat să devin încă un cadavru pe care asasinul Iliescu dansa şi astăzi.

Criminalii n-au memorie, iar prin declaraţiile făcute zilele acestea cu privire la lovitura de stat, Iliescu demonstrează că nu are nici conştiinţa si nici dorinţa de împăcare cu viaţa, măcar acum când aşteaptă în antecamera din care va fi livrat ca hrana pentru viermii pământului! Acestui călău i-au lins mâinile pline de sânge intelectualii moldoveni, nu martirului Corneliu Coposu! "Elitiştii basarabeni" au pupat cu băloşenie fundurile târâturilor nenorocite de Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor, incapabili fiind să se ataşeze adevăratelor modele morale, intelectuale si democratice din România! Banii le aduc "fericirea" si nesimţirea! Aceşti "nefericiţi basarabeni pro-români" s-au lăsat cumpăraţi ca cele mai ordinare târfe din cel mai jegos bordel!

Începând cu anii 1990-1991, s-a ratat o unire spirituală, frăţească şi de respect reciproc între cetăţenii moldoveni şi cei români, nu unirea dintre aceste doua tări, despre care liderii de atunci ştiau că e imposibilă. Dacă se realiza această unire de care vorbesc, relaţiile bilaterale de astăzi ar fi fost altele, iar stabilitatea politică moldovenească nu ar mai fi fost ameninţată permanent de tulburări mai mult decât absurde, luându-le în calcul pe cele cu privire la limbă sau de natură identitară. Conştient sau nu, Romania a întreţinut la cotele cele mai înalte interesele Rusiei în regiune, iar acest lucru i-a reuşit şi prin intermediul elementului politic sechestrat în "proiecte identitare şi lingvistice" absolut de neconceput în această epocă.

Calitatea clasei politice moldoveneşti a început să decadă prin substituirea unor reale programe politice naţionale, de emancipare economică, socială şi administrativă, cu asumarea unor obiective de interes specific pentru anumite instituţii departamentale. Astfel, prin mobilizări excesive şi patetice, direcţionate spre categoriile sociale vulnerabile, material şi spiritual, s-a reuşit un transfer reciproc de priorităţi naţionale, ajungându-se in situaţia nemaivăzuta ca statul să fie obligat să arbitreze şi să-şi asume programatic obiective cu caracter identitar şi lingvistic în raport chiar şi cu subiecţii externi. Influenţa româneasca a fost posibilă şi pe fondul perindării la conducerea Moldovei a doi preşedinţi, Snegur şi Lucinschi, extrem de slabi, influenţabili, incapabili să înţeleagă noile realităţi şi neputincioşi în faţa rolului pe care destinul li-l rezervase.

Lui Vladimir Voronin i-a revenit una dintre cele mai complexe sarcini pentru un preşedinte de ţară - să refacă absolut tot ce s-a pârjolit până în 2001. Acesta este şi motivul pentru care încă întâmpină dificultăţi, fiind criticat de chiar uneltele participante la dezmăţul naţional. Calitatea guvernării si preocupările acesteia ţin de calitatea opoziţiei şi se altoiesc pe problemele create de aceasta, indiferent de dimensiunile lor, iar puterea actuală este obligată să stăvilească erodările la care este supusă ţara din interior şi din exterior.

Astfel că, datorită acestor presiuni, conducerea ţării, conform dreptului internaţional, are dreptul să ia decizii politice de natură lingvistică sau identitară, legitimate sub aspect juridic. Acest lucru îl ştie şi Romania, dar şi elementele ei politice de influenţă din interiorul RM. România oficială ştie foarte bine căror probleme este nevoit să facă faţă Vladimir Voronin, probleme create chiar de această ţară, dar continuă să dorească să rateze şansa de a sprijini RM să se înscrie în propriul său areal identitar. Până când, deoarece şanse mai există? România încă mai are ocazia să înţeleagă faptul că nu-şi poate impune propriile modele aici!

 României oficiale ţi este imposibil să înţeleagă de ce nu este credibilă în Moldova. Acest lucru este o realitate, iar lipsa de credibilitate o întimpină nu numai la nivelul puterii actuale, aşa cum se încearcă manipularea opiniei publice interne şi externe prin invocarea incompatibilităţilor politice doctrinare, ci România este lipsită de credibilitate în faţa multor categorii sociale, mai mult sau mai puţin informate, iar cauzele sunt extrem de simple şi uşor de înlăturat, asta dincolo de raporturile oficiale, tratate bilaterale etc. Foarte mulţi moldoveni, iar printre aceştia exista şi din cei care-şi reclamă identitatea româneasca, au devenit de-a lungul anilor de-a dreptul dezamăgiţi şi revoltaţi faţă de acţiunile României în Moldova.

 Miza acestei ţări este constituită din aceleaşi personaje desemnate în anii 1991-1992 să fie lideri pro-români aici, care s-au îmbogăţit din bani româneşti, beneficiază de toate avantajele, sunt profitori ai resurselor moldoveneşti, nu sunt "români" autentici, ci doar plătiţi pentru asta şi, cel mai revoltător, sunt aceiaşi profitori ai regimului sovietic, foşti colaboratori ai KGB, unii mai păstrându-si chiar această calitate din cauza că sunt şantajabili. Reorientarea românilor spre alţi moldoveni mai tineri este la fel de catastrofală - aceştia sunt mult prea dependenţi de "foşti" pentru a reprezenta "chipul reînnoit" a ceea ce România încă mai visează în Moldova.

Singura soluţie de detensionare sinceră a relaţiilor bilaterale moldo-române, repet ca dincolo de cele oficiale, pentru ca Moldova să-şi urmeze un curs ascendent firesc pe traiectorie europeană, este ca România "să-şi retragă soldaţii ideologici de aici şi să-i pensioneze definitiv pe cei localnici".  Nu pot să nu închei acest veşnic început de temă fără să-mi rememorez chipul unui cetăţean moldovean care este printre putinii şi autentici români din RM - prof. dr. in istorie Iacob Golovca. El este cu adevărat printre extrem de putinii moldoveni care au avut de pătimit pe vremea URSS din cauza românismului său. Astăzi pătimeşte din cauza României care plăteşte toate lichelele ca să pozeze în pro-români! Nu cere nimic României în afară de onestitate, iar aceasta ţară de aceea nici nu l-a băgat şi nu-l ia în seamă. Are "marele defect" că este modest, nu ştie să fure şi nu se poate asocia la escrocherii cu interesul naţional, iar România nu are nevoie de oameni cinstiţi. România crede că poate lupta eficient împotriva influentei ruseşti din RM prin hoţie şi ţigăneală!„  

"Moldova Suverana",  nr. 80, 23.05. 2008