CABINETUL MIRCEA DRUC: O OCHIRE RETROSPECTIVĂ DUPĂ 20 DE ANI 

La 25 mai s-au împlinit 20 de ani de la învestirea lui Mircea Druc în funcţia de şef al cabinetului de miniştri (pe atunci – preşedinte al Sovietului miniştrilor al RSSM). Este un termen suficient pentru a înţelege activitatea lui Druc şi a guvernului pe care l-a condus. Însă, în ţara noastră, în tot acest răstimp, lumea s-a ocupat nu atât de studierea acestei perioade scurte, dar foarte importantă pentru Moldova, cât a dat aprecieri personale, aproape întotdeauna părtinitoare şi exagerate, în funcţie de faptul la ce tabără politică adera cel care îşi expunea opinia. 

Adversarii îl învinuiau pe Druc de dezlănţuirea conflictelor transnistrean şi găgăuz, de eliminarea din aparatul de stat a unui număr mare de cadre calificate, de extremism şi intoleranţă. Adepţii acestuia subliniau faptul că el chemase la reorientarea Moldovei spre Occident şi a făsut primii paşi, fie încă timizi, în direcţia dată, că a întreprins acţiuni pentru democratizarea vieţii politice şi a iniţiat restructurarea fermă a economiei ţării noastre în manieră occidentală. Însă nimeni, până astăzi, nu şi-a pus sarcina să studieze arhivele guvernului, parlamentului (măcar ceea ce a mai rămas din ele), a preşedinţiei, pentru a-şi face o imagine clară despre perioada respectivă. 

Noi credem că a sosit timpul să apreciem activitatea lui Druc şi a cabinetului acestuia, având la bază nu opinia personală a cuiva, ci sarcinile concrete pe care şi le asumase guvernul său şi faptul cum a reuşit să le realizeze în practică. Aceste sarcini au fost expuse şi în multiplele discursuri ale lui Druc şi ale unor dintre miniştrii săi. Cum se îndeplineau aceste sarcini şi care au fost rezultatele activităţii cabinetului său? 

Mircea Druc a fost numit în funcţia de preşedinte al Sovietului miniştrilor al RSSM la 25 mai 1990, cu 259 de voturi „pro” şi cu o singură abţinere. Până atunci, el deţinea funcţia de preşedinte al Comisiei pentru relaţii externe a Sovietului Suprem. În acele zile, se discutau activ două proiecte ale legii cu privire la guvernul republicii. Unul din ele a fost propus de guvern, condus de experimentatul Petru Pascari. Al doilea, care presupunea reorganizarea Sovietului miniştrilor în guvern şi care consolida împuternicirile autorităţilor locale, a fost înaintat de însuşi Mircea Druc. Deoarece la 23 mai 1990 guvernul (iar a doua zi şi Pascari) a demisionat, prima variantă nu a fost examinată în Sovietul Suprem. 

Guvernul condus de Druc era alcătuit din 15 ministere, dintre care nouă erau de subordonare unional-republicană şi numai şase erau republicane, precum şi 15 comitete de stat, dintre care 13, de asemenea, erau în subordonare unional-republicană. Însă deja la 31 mai 1990 a fost adoptat proiectul legii despre guvernul RSSM, propus de Druc. Preşedintele Sovietului miniştrilor devenea prim-ministru,  care avea dreptul să propună candidaturile miniştrilor, cu condiţia ca numărul acestora să nu depăşească 21. În lege se stipula dreptul premierului şi al miniştrilor de a participa la şedinţele Sovietului Suprem, de a prezenta explicaţiile necesare, iar în cazul demisiei premierului, demisiona întreg cabinetul. Guvernul trebuia să creeze condiţii pentru asigurarea suveranităţii reale, să realizeze demonopolizarea economiei, efectuarea politicii vamale şi valutar-financiare, să introducă sistemul contractual, să reprezinte ţara în relaţiile internaţionale. Se introduceau asemenea termeni ca „organe publice locale” şi „nivelul minim de trai”. Se sublinia caracterul public al activităţii guvernului. Acesta a obţinut dreptul să creeze reprezentanţe ale Moldovei peste hotare etc. 

Documentul prezentat de Druc, deşi suportase multiple modificări, s-a dovedit uimitor de viabil şi funcţionează până în ziua de azi. La propunerea guvernului, la 22 iunie 1990, ministerele şi comitetele de stat au fost reorganizate în departamente, servicii şi inspectorate de stat. Este paradoxal faptul: anume în guvernul lui Mircea Druc, care s-a pronunţat  pentru suveranitatea Moldovei şi ulterioara ei independenţă faţă de URSS, statutul ministerului afacerilor externe a fost diminuat neîndreptăţit până la ministerul pentru relaţii externe, ceea ce contează mult în practica diplomatică.

Chiar în cadrul primei şedinţe conduse de Druc, guvernul a examinat problema simplificării modului de trecere a graniţei. Se prevedea că aceasta trebuia să aibă loc în baza paşaportului de cetăţean al URSS, cu o anexă eliberată pe un termen de un an, în care se introduceau datele Băncii economice externe (Vneşekonombank) şi ale organelor vamale despre volumul valutei transportate şi menţiunea trupelor de grăniceri KGB despre trecerea graniţei de stat. Suplimentul trebuia certificat de secţiile locale ale MAI din Moldova. 

La scurt timp după adoptarea declaraţiei privind suveranitatea de stat a RSSM (23 iunie 1990), au început să apară şi atributele statului cu adevărat independent. Astfel, la 12 septembrie 1990, prin hotărârea guvernului, a fost creat Departamentul pentru probleme militare, care ulterior, după obţinerea independenţei, la 5 februarie 1992, devine Ministerul Apărării. La 20 octombrie 1990, pentru prima dată în istoria modernă a Moldovei, a fost introdusă taxa vamală pentru exportul unor tipuri de producţie. 

În una din cuvântările sale din iunie 1990, Mircea Druc declară despre necesitatea formării Bursei muncii, în virtutea faptului că presupunea scăderea bruscă a nivelului de trai în urma reformelor pregătite de dânsul. Druc a prezis declinul rapid al întreprinderilor industriale mari ale Moldovei, pe care le numea „dinozauri”, şi considera că acestea „nu au şanse de supravieţuire”. Druc a iniţiat semnarea de către Moldova a acordurilor independente, bilaterale cu republicile unionale, fără participarea Moscovei, lucru despre care fapt l-a informat pe premierul sovietic, Nikolai Râjkov. Primul pas în această direcţie a devenit semnarea acordului interstatal dintre RSSM şi RSFSR, la 22 septembrie 1990. Deşi acest nu a mai intrat în vigoare, din cauza boicotării ratificării lui de către lobby-ul prosmirnovist din Sovietul Suprem al RSFSR, la acea vreme era un exemplu pentru viitor. 

În declaraţiile sale, Druc adesea admitea expresii din care se putea înţelege clar ce anume pregăteşte guvernul său. Astfel, în discuţia cu jurnalistul american de origine română Aristide Buhoiu, el a amintit despre înfrăţirea produsă deja a judeţului român Sălaj cu „viitorul judeţ Soroca” (nici un fel de judeţe, până în 1998, în Moldova, precum se ştie, nu existau, însă planul formării lor a fost înaintat pentru prima dată anume de Druc.) 

Druc este primul demnitar de stat din Moldova care a chemat la studierea experienţei activităţii structurilor europene (Europarlamentul), şi recomanda orientarea spre acestea. Mult mai târziu, ideea a fost preluată de toţi politicienii moldoveni, însă autorul ei a fost uitat. 

Druc era mândru de faptul că i-a reuşit reducerea numărului de ministere şi departamente de la 36 la 16, insă, în realitate, numărul departamentelor şi inspectoratelor create nu ceda celor sovietice. El a fost primul care a chemat moldovenii să se întoarcă acasă din republicile URSS şi remarca cu satisfacţie că apelul său a avut succes. Druc chiar lansase ideea, nerepetată de nimeni din ulteriorii conducători ai Moldovei, inclusiv până în zilele noastre: „că ar fi bine ca părţile istorice ale Moldovei, care ulterior au devenit parte a Ucrainei, să fie incluse în componenţa statului suveran în cadrul viitoarei confederaţii, contururile căreia apar deja la orizont”. 

Guvernul Druc a abordat destul de pragmatic problema restituirii prejudiciilor suportate de familiile deportate în 1949. Pornind de la faptul că republica de fapt nu dispunea de mijloacele necesare, guvernul pur şi simplu a anulat hotărârea Sovietului miniştrilor al RSSM nr. 151, semnată de Ivan Calin la 24 mai 1989, ce viza modul de restituire şi compensare a pierderilor suportate de cetăţenii deportaţi ilegal în anul 1949. 

Pe vremea lui Druc a început elaborarea legii vizând protecţia pieţei de consum, a regulamentelor despre falimentul întreprinderilor, cu privire la societăţile pe acţiuni, adoptate definitiv deja în formă de legi după obţinerea independenţei. 

Fără a avea experienţă de activitate administrativă, Druc a prezentat un raport de program al guvernului aproape la doar o jumătate de an după învestire, la 12 noiembrie 1990. Sarcină principală a guvernului a numit-o „asigurarea autonomiei social-economice a Moldovei în condiţiile suveranităţii ei reale şi ale trecerii la economia de piaţă”, pentru care era necesară, în opinia lui Druc, selectarea strictă a cadrelor şi participarea activă a savanţilor. 

Premierul a numit drept prioritare în activitatea guvernului creşterea bunăstării populaţiei, sporirea nivelului de computerizare, creşterea eficienţei producţiei şi asigurarea securităţii ecologice. Druc a indicat printre alte priorităţi ideea, realizată deja de cabinetele Muravschi şi mai ales Sangheli, de lichidare a proprietăţii obşteşti cu privatizarea ei ulterioară (proiectul respectiv a fost prezentat parlamentului la 23 aprilie 1991), îndeosebi în domeniul locativ. 

Druc înaintase ideea, realizată ulterior, de formare a bugetelor naţional şi municipal şi a fondului valutar naţional, precum şi de creare a sistemului de garanţii sociale. Raportul comunica că începuse deja pregătirea pentru reprofilarea şi reconversia întreprinderilor din complexul militar-industrial. 

Astfel, programul lui Druc prevedea deja la prima sa etapă creşterea bruscă a preţurilor şi diferenţierea socială considerabilă (în raport, chiar s-a spus despre „divizarea societăţii în clase!”, ce urma să aibă loc), premierul a propus introducerea unui sistem unic de indexare a veniturilor populaţiei, în funcţie de rata inflaţiei. Această idee va fi realizată după anul 2001. De asemenea, în raport s-a vorbit despre necesitatea sporirii numărului de locuitori implicaţi personal în construcţia de locuinţe. În sfera autoadministrării locale, se prevedea extinderea drepturilor consiliilor locale, ceea ce au făcut ulterior unii dintre predecesorii lui Druc. În domeniul învăţământului, Druc propunea transformarea sistemului şcolilor profesional-tehnice în licee, colegii, cu studierea aprofundată a limbilor străine. 

Multe dintre ideile expuse în program nu au fost realizate: îmbunătăţirea sistemului ocrotirii sănătăţii, reforma teritorial-administrativă cu reducerea drastică a aparatului birocratic; „creşterea calităţii vieţii” (Druc nu a explicat ce subînţelegea prin aceasta), integrarea cercetărilor ştiinţifice şi susţinerea primordială a ştiinţelor biologice, deoarece Moldova are nevoie de „resurse umane, animale şi vegetale”.  

Pentru realizarea Concepţiei de trecere la economia de piaţă, guvernul a reorganizat o serie de filiale moldoveneşti ale băncilor unionale – Agroprombank, Promstroibank, Jilkombankc, Banca de Economii în bănci comerciale pe acţiuni. Pentru adaptarea la realităţile noi, fostul Comitet de stat al munci a fost reorganizat la 18 februarie 1991 într-un serviciu de stat privind utilizarea resurselor de muncă, ce practica studierea pieţei forţei de muncă, analiza şi prognozarea folosirii acesteia, plasarea în muncă a şomerilor etc.

 Deoarece printre priorităţile guvernului figura susţinerea agriculturii, la indicaţia lui Druc, a fost elaborată Concepţia politicii agrare şi a dezvoltării social-economice a satului. La 5 februarie 1991, prim-vicepremierul Andrei Sangheli a prezentat-o în Sovietul Suprem al republicii. Esenţa documentului consta în împroprietărirea ţăranilor cu pământ şi introducerea proprietăţii private asupra pământului. Pentru argumentarea acestei idei, Sangheli a citat următoarele date: 400 de şcoli nu dispun de condiţii normale pentru învăţătură, 250 de sate sunt lipsite de instituţii medicale, 283 – de instituţii de cultură, 224 nu au drumuri de acces, 150-180 mii de ţărani sunt nevoiţi să-şi caute de lucru în oraşe etc. Pentru soluţionarea acestor probleme, era necesară o sumă exorbitantă de 40 miliarde de ruble, pe care Moldova, desigur, nu le avea. Pentru comparaţie: veniturile republicii, planificate pentru 1991, constituiau 5,5 miliarde de ruble. În consecinţă, Concepţia a fost susţinută de Sovietul Suprem. Pentru realizarea ei a fost creat un întreg Departament de stat. 

Înrăutăţirea situaţiei economice a republicii a generat o profundă criză alimentară. Întreprinzătorii preferau să păstreze la depozite stocurile de mărfuri industriale şi alimentare disponibile în aşteptarea creşterii rapide a preţurilor. Ca urmare, tejghelele magazinelor se goleau rapid şi guvernul Druc a introdus, începând cu 1 martie 1991, sistemul de cartele la o serie întreagă de mărfuri. A început creşterea relativ rapidă a salariilor pentru diverse categorii de bugetari, dar inflaţia în ascensiune anula treptat efectul acesteia. 

În domeniul culturii, în particular, a fost luată decizia privind dezvoltarea culturii ucrainene, ce presupunea introducerea programelor de studiere a limbii ucrainene, deschiderea gimnaziilor şi a şcolilor ucrainene, crearea fondurilor de literatură ucraineană în biblioteci etc. 

Rezultatele activităţii cabinetului Druc se examinau periodic la şedinţele guvernului, în parlament şi în presă. Deja potrivit bilanţului pe trimestrul trei al anului 1990, a fost constatată descreşterea unor indici economici. Deşi bugetul pentru 1990 fusese formal chiar depăşit, aceasta s-a datorat mai cu seamă inflaţiei. La şedinţa extraordinară a guvernului din 10 decembrie 1990, preşedintele Mircea Snegur, constatând haosul existent în economie, scăderea totală a disciplinei şi creşterea colosală a speculaţiei, a cerut soluţionarea energică a acestor probleme. Ca urmare, guvernul a adoptat o serie de decizii, care urmau să facă ordine în sfera financiar-bancară. Însă situaţia continua să se înrăutăţească rapid. Aceasta a generat un conflict personal între Mircea Snegur şi Mircea Druc, soldat cu declaraţia lui Snegur privind demisia (???) premierului, făcută Sovietului Suprem la 21 februarie 1991. Deşi demisia nu a fost aprobată, conflictul se înteţea. 

Preşedintele parlamentului Alexandru Moşanu, a recunoscut, la aceeaşi şedinţă, că guvernul nu are experienţă, însă a chemat ca acesta să fie susţinut. Cabinetul rezistase pentru o vreme, deşi în Sovietul Suprem începu să se consolideze opoziţia contra lui, formată din fracţiunile agrarienilor şi PCM. În afară de aceasta, la 30 aprilie 1991, Snegur i-a concediat pe miniştrii industriei şi energeticii (D. Leşenco)  şi al construcţiei (G.Călugăru) pentru prăbuşireacompromiterea activităţii, ceea ce a slăbit, de asemenea, poziţiile premierului. (Ministrul industriei a fost numit deja de cabinetul Valeriu Muravschi). 

La presiunea preşedintelui şi a diverselor forţe politice, guvernul Druc a prezentat la 7 mai 1991 programul anticriză, ce conţinea multe aspecte pozitive (elaborarea legii despre indexarea veniturilor, crearea fondului special pentru susţinerea agriculturii, stabilizarea circulaţiei monetare, pentru care se presupunea transformarea oficiului republican al Băncii de Stat a URSS în Banca Naţională a Moldovei), extinderea relaţiilor economice externe etc.), însă soarta sa era deja pecetluită. Către acea vreme, a fost făcut bilanţul primului trimestru al anului 1991, care indica continuarea declinului în economie – Produsul Intern Brut în acea perioadă a scăzut cu 9 procente, producerea mărfurilor de larg consum – cu 3 la sută, a produselor alimentare - cu 25 la sută etc. Şi-a jucat rolul şi publicarea rezultatelor activităţii comisiei de deputaţi, care a descoperit o serie de fapte de corupţie şi de vânzare a mărfurilor moldoveneşti la preţuri reduse. În aceste condiţii, în cadrul unei şedinţe care şi-a reluat activitatea la 14 mai 1991, programul amintit a fost supus unei critici dure din partea majorităţii deputaţilor, care cerea tot mai insistent  demisia neîntârziată a lui Druc. 

La 20 mai 1991, Sovietul Suprem a operat modificări substanţiale în Legea guvernului (bunăoară, au apărut Departamentul pentru turism, Departamentul vamal). Pentru consolarea lui Druc, demisia căruia era pregătită de deputaţi, aceştia au scos, la 20 mai 1991, MAI al RSSM din subordinea MAI al URSS. A doua zi, în legătură cu reorganizarea guvernului, o parte din fracţiuni au înaintat moţiunea de cenzură guvernului (se subînţelegea încrederea personală faţă de Druc). În pofida protestelor unui grup de deputaţi din partea FPM, la 22 mai 1991, Sovietul Suprem, 207 din cei 218 deputaţi prezenţi, au votat pentru demisia lui Druc, care devenea premier interimar. În urma ciocnirilor cu poliţia, organizate de adepţii FPM, care-l apărau pe deja fostul premier, au avut de suferit zeci de persoane din ambele părţi şi a fost reţinut un grup de protestatari. În pofida protestului unor deputaţi, Sovietul Suprem (din 23 mai 1991, redenumit parlament) nu a mai revenit la această chestiune. La 28 mai 1991, Druc şi-a depus  definitiv împuternicirile în faţa noului premier ales, Valeriu Muravschi.

Aşa s-a încheiat activitatea primului guvern al Moldovei suverane. Precum se observă, aceasta trezeşte cele mai contradictorii amintiri. Nu ne propunem scopul să studiem aspectele conflictuale, prezentate mai sus şi care generează reacţii furtunoase la cetăţenii noştri, deoarece credem că pentru aceasta este necesară cercetarea documentelor din perioada 1990-1991. Numai după aceea urmează să fie date anumite aprecieri. Sperăm că o asemenea posibilitate va apare în curând.

Deocamdată, se poate doar constata faptul că guvernul Druc şi-a propus multiple sarcini şi, e bine sau e rău, a purces la realizarea lor. Multe din ideile înaintate atunci au fost ulterior realizate de succesorii lui Druc. Probabil, aceasta şi este adevărata apreciere a activităţii acestui cabinet. 

Ruslan ŞEVCENCO,

doctor în istorie