AUDIATOR    ET    ALTERA   PARS 

- Domnule Druc…

- Sînteţi un jurnalist original, stimate Gheorghe Ciurea: intervievaţi doar înainte de a fi numit omul în post şi imediat după destituire. Care vînat preferaţi?

- Prefer să intuiesc imprevizibilul…

- Aţi intuit, Dumnezeu să Vă ştie cum, că anume Druc, anume în acea zi va fi ales de Parlament în funcţie de premier şi m-aţi tot vînat, pînă nu m-aţi prins cu noaptea-n cap, ca să fiţi primul cu interviul gata. Acum tot primul sînteţi, care îi solicită interviu premierului demisionat. Nu aţi putut intui la timp apariţia “cadavrului politic”, cum s-a exprimat un deputat în Parlament?

- Dle Druc, în acest caz trebuia să-mi acordaţi mai întîi cel de-al doilea interviu…(convorbire telefonică) 

 Gheorghe Ciurea: Domnule Druc, după ceea ce s-a întîmplat ieri, 22 mai, în Parlament – am în vedere demiterea primului ministru, demitere considerată de mulţi jurişti ca un act anticonstituţional, eram sigur să Vă văd oarecum pierdut. În aparenţă, pare-se, nu e chiar aşa. Pot conchide, deci, că lovitura era aşteptată şi, psihologic, aţi atenuat-o.

Mircea Druc: N-a fost ceva neaşteptat. Eu sînt calm, nu numai în aparenţă, ci şi în esenţă. Îmi amintesc, atunci cînd m-aţi intervievat sau în alte împrejurări, la întrebarea cum mă simt, am răspuns: ca un kamikaze. Eram conştient la ce poate aduce asta într-o conjunctură internă şi externă cunoscută. Iată de ce nu pot să-mi permit luxul de a fi prea agitat sau să fac istericale, să vărs lacrimi. Desigur, neliniştea nu mă poate părăsi, dar e o nelinişte pentru ceea ce se va întîmpla pe urmă, fiindcă şi celui care va veni după mine îi va fi foarte greu. Poate şi mai greu decît mie.

Un lucru totuşi mă amărăşte: lipsa de cavalerism a colegilor deputaţi. Doar nu i-am rugat decît să procedeze în mod constituţional, să pună la vot aşa precum au făcut-o ieri şi să mă elibereze. Nu ştiu dacă analogia este reuşită, dar, totuşi, cît este de pervers că unui condamnat la moarte, să zicem,  i se cere: împuşcă-te singur. Pentru ca mai apoi  să i se scrie în necrolog că s-a împuşcat, să nu fie măcar ca un creştin, doar s-a sinucis. Iată care este perversitatea care mă amărăşte. În fond, trebuia respectată Constituţia, atîta se cerea.

Gh. C.: Ieri la sesiune am încercat să aflu care este motivul demiterii lui Druc. Indiferent de faptul dacă ne place sau nu ne place prim-ministrul, trebuie să cunoaştem cauzele ce au condus la votul de blam. Oficial nu s-a spus nimic. Un deputat îmi zise: la formularea motivului trebuia să se gîndească Prezidiul.

M.D.: Domnule redactor şef, vreţi să vorbim deschis?

Gh.C.: Pentru ce altceva mă aflu aici?

M.D. : Dacă e să vorbim deschis, în acele momente Parlamentul se transformase într-un  “parthozactiv na urovne biuro raicoma”. “Bîla ustanovca” şi trebuia de făcut orice ca să se facă. De aceea nu face să căutăm aici răspunsul.

Practic, din martie curent nu mai sînt prim- ministru, am fost un băiat de birou foarte ascultător şi am făcut absolut tot ce mi s-a spus. Deci, de acum 3 luni, nu am avut nici o influenţă în Guvern şi cu toate acestea toate cele ce se întîmplă sînt trecute pe seama mea. În fine, am fost demisionat şi să dea Domnul să pornim pe calea cea bună.

Gh.C.: Din cele spuse de Dvs., se desprinde limpede gîndul că aceeaşi soartă o poate avea oricare alt viitor prim-ministru, dacă acesta nu va conveni eventual anumitelor forţe.

M.D.: Da, acest pericol există. De aceea şi am salutat poziţia acelor jurişti, care au spus: să ne menţinem strict în cadrul legii şi atunci vom evita greşelile. Fiindcă dacă ignorăm la orice pas legea, ne împotmolim. S-a făcut un pas anticonstituţional la 5 martie curent, aşa s-a procedat şi la 2 septembrie anul trecut. Ieşim dintr-o groapă şi dăm în alta. În felul acesta se dezlănţuieşte reacţia în lanţ a erorilor.

Gh. C. : În situaţia ce domină în cunoscutele întinderi geografice, republica noastră, cît de mică n-ar fi ea,  nu se poate ascunde nici la fundul mării – cu atît mai mult cu cît mare nici nu avem – pentru a evita lovitura nebună a ciclonului economic şi politic declanşat, care, se pare, nu mai are capăt. În această atmosferă, guvernul Druc, evident, nu putea ţine piept stihiei. Însă în ceea ce priveşte segmentul de timp rezervat, mulţi erau mai optimişti. Acum Vă intreb şi mă întreb: cînd şi în ce împrejurări a apărut fisura între Guvern şi Parlament. De unde vine dezbinarea? Ce suport real are ideea vehiculată insistent precum că tot răul trebuie văzut în Druc ce a neglijat opinia publică şi a insistat asupra creării unui Guvern mononaţional?

M.D.: Eram sigur că aşa o să se întîmple. Chiar de la bun început. De ce? Pentru că am propus mai multor oameni cunoscuţi în republică, ruşi de naţionalitate, să devină membri ai guvernului – să conducă ministere, dar ei au refuzat. Au fost mai realişti, destăinuindu-se mai apoi că erau convinşi: noul guvern nu va exista mai mult de 3 luni.

Cît priveşte fisura. E ceva mai complicat aici. Nu-i vorba de o persoană aparte. E o chestie de strategie. Forţele revanşarde, forţele care la început au pierdut influenţa în Parlament – ăsta este partidul comunist- acuma au reuşit să-i tragă de partea lor pe majoritatea agrarienilor, pe altii, şi atunci oamenii, ascunzîndu-şi adevăratele motive, s-au grupat în jurul unor persoane. Druc este o barieră, în concepţia lor pentru a merge pe calea trasată de aceste forţe. Mai apoi trebuie să urmeze remanieri în Prezidiu. Poate fi destabilizat Parlamentul ca mai apoi să scape de însuşi Preşedintele Snegur. Am captat deja nişte semne de informaţie privind viitoarele alegeri prezidenţiale. Este naiv acela care crede că voturile vor fi date pentru o singură persoană. Partidul şi cei care azi au votat pentru destituirea lui Druc nu vor fi la viitoarele alegeri pe aceeaşi platformă.

Să vă mai spun ceva. Vă înţeleg insistenţa cu care încercaţi să găsiţi motive obiective în cazul destituirii mele. O să ardeţi gazul de pomană, dacă o să încercaţi să le analizaţi pe toate. E ceva de ordin subiectiv. A trebuit să se facă şi s-a făcut. Gata. Nu mai e nevoie de nimic. Să fim fericiţi.

Gh. C.: Vreţi să spuneţi că nu există nici o logică?

M. D.: Nu.

Gh. C.: Şi asta-i logic...

M. D.: Fie.

Gh. C.: Şi totuşi, logică mi se pare aici divergenţa de concepţii.

M. D.: Asta da. Categoric. Divergenţă de concepţii, de şcoală, de viziune. Nu se putea asambla.

Gh. C.: Vorbeam de Parlament. Mulţi observatori au ajuns la concluzia că Parlamentul s-a scindat definitiv, că aici persistă ambiţiile de grup, de pe urma cărora poporul se alege doar cu numele, şi acesta speculat activ de deputaţi în dependenţă de scop. Strada a devenit Parlament şi Parlamentul devine stradă. Fiecare se apără cu articole din constituţii particulare sau de grup.

M. D.: Ştiu, s-a spus că şi eu îmi apăr interesele prin organizarea anumitelor forţe. Cine organizează masele? Să le spună pe nume. Nu m-aş mira, dacă se va cere ca Druc să-şi dea demisia din Parlament, că numai atunci acolo va fi ordine. E o obsesie. Unele persoane sînt obsedate de aceasta. Mi se atribuie putere magică. E o maladie, da, o maladie.

Gh. C.: Probabil, această afirmaţie este legată de spusa Dvs. la sesiune precum că soarta republicii nu se va rezolva în Parlament, ci cu totul în altă parte. A vrut să se creadă că e vorba de stradă, deşi eu am înţeles în alt fel acest pronostic.

M. D.: Desigur. Am avut în vedere un lucru exact. Noi nu suntem rupţi de conjunctura unională. Să le spunem lucrurilor pe nume: toate se rezolvă la Moscova şi destituirea lui Druc s-a făcut tot prin contribuţia centrului. Ăsta-i meritul lui. Şi zic slavă Domnului, că am putut să rezist atîta. Doar încă în toamna anului trecut un demnitar din centru avea să spună: “Da cito volnovatisea s ătoi gagauzcoi respublicoi, snimem vaşego sumasbrodnogo premiera i vsio uladitsea.” La care i s-a răspuns: “Vot imemno ăto seiceas nelizea delati”. Şi au mai întins-o pînă s-au potolit spiritele, şi au făcut ce-au vrut, nu cum se propunea, cu gălăgie, ci cu ajutorul parlamentarilor noştri. Asta s-a cerut.

Gh. C.: Reieşind din cele spuse, apare fireasca întrebare: ce soartă vor avea unele proiecte de legi care urmează să fie examinate în cadrul prezentei sesiuni, dacă aceste proiecte nu vor fi îndreptate spre sprijinirea orientării oficiale a centrului?

M. D.: Eu cred că se va tergiversa. Deşi văd că se insistă asupra adoptării cît mai urgente a legii cu privire la alegerile prezidenţiale. Deşi nu ştiu dacă putem deveni republică prezidenţială, fiind totodată colonie. În afară de asta nu sîntem noi pregătiţi pentru asemenea schimbări. Sîntem balcanici, un aliaj foarte şi foarte ciudat – am luat de toate de la cei care ne-au înconjurat, şi de la fanarioţi, şi de la turci, şi de la uncraineni: încăpăţînarea, sentimentalismul, antagonismul etc. Şi nu poate garanta nimeni că nu se va întîmpla tot aşa cum s-a întîmplat în unele state africane, sau, mai aproape, în România, îl am în vedere pe Ceauşescu. Acum, la noi, să zicem, vine unul la putere şi-şi aduce toţi cumătrii, pe toţi de ăştia, că asta-i firea moldoveanului, şi fiind conştienţi de acest pericol ar fi bine să avem republică parlamentară: patru ani ai lucrat în Parlament, şi dacă esti bun, poporul îţi mai lasă patru ani, iar opt ani e de ajuns. Poţi să te faci domnie, poţi să te faci regat, orice, dar Parlamentul rămîne, el este ce şi este.Din aceste şi multe alte considerente nu văd posibilitatea de a avea un sistem prezidenţial. Dar să zicem că va fi aşa cum se intenţionează. Ştiţi care-i pericolul? Imaginaţi-vă ca sînteţi prezident.

Gh. C.:Nici în somn n-aş vrea să fiu un kamikaze.

M. D. Păi, bine, aşa vine vorba. Şi atunci din Kremlin sau de aici e mult mai uşor să vă acaparez, să vă fac curte, să vă şantajez, să vă strîng cu uşa. Dar cu un Parlament e mult mai greu. Dar dacă mai sînt şi asemenea porniri ca ale lui Ceauşescu şi soţiei? Şi alta e că nu toţi membrii Parlamentului vor putea avea soţii care vor vrea să schimbe miniştrii în fiecare zi.

Prin cele spuse n-aş dori să se creadă că eu nu vreau ca Domnul Snegur să fie Preşedinte. Deşi ar trebui să fim realişti: pe lîngă candidatura domniei sale vor mai fi încă vreo 3 – din partea partidului, centrului, agrarienilor, aşa că minimum plus trei. Şi atunci, nici Transnistria, nici comuniştii ortodocşi, nici o bună parte din agrarieni nu vor vota pentru onorabilul nostru Mircea Snegur.

Gh. C.: O întrebare de alt ordin. Sînt tentat să cred că aţi avut destule planuri, dar aţi realizat puţin. Asta-i explicabil. Şi totuşi, aţi putea contura cel puţin hotarele proiectelor?

M. D.: Mă aflu în situaţia unui gospodar care, cu chiu cu vai, cum a putut, şi-a căpătat terenul, şi-a adus materiale de construcţie, a obţinut proiectul, are cu ce ridica pereţii, acoperi casa, are uşi, ferestre. Dar la un moment, i se interzice să construiască.

Gh. C.: Construcţia este conservată?

M. D.: Cred eu, că cei care au rămas pot construi. Principalul: ţării să-i fie mai bine, vorba lui Alecsandri. Ţara să ne trăiască şi să mergem mai departe. Fiindcă, în fond, pe mine nu mă interesează postul ăsta. Trebuie realizate două lucruri: obţinerea independenţei republicii şi înfăptuirea privatizării. Independenţa este cheia de boltă în plan politic. Iar în plan economic - privatizarea.

Gh. C.: Acum cînd nu mai are anumite pîrghii pentru a-şi realiza planurile, ce are de gînd să facă dl. Druc?

M. D.: L-aş sfătui măcar o dată-n viaţă să se ducă omeneşte în concediu. Nu în concediu de lucru, ca pînă acum. Ca să pot citi ceva, să asanez banca de informaţii, mă refer la creier, fiindcă în atmosfera asta de lucru, galopîndă şi absurdă, aveam senzaţia că mă prostesc de tăt, vorba lui Topîrceanu. Chiar am zis o dată nu ştiu unde că de aceea par atît de şterşi liderii politici, uneori parcă-s imaculaţi, fiindcă ei în permanenţă se descarcă precum un acumulator, dar nu au timp pentru a se încărca. Din această cauză anul acesta a fost pentru mine o perioadă de disconfort, nu am putut citi decît ziarele. Ei, şi mai apoi trebuie să-mi caut de lucru. Poate voi găsi ceva, mai ales că m-a reabilitat Politehnica.

Gh. C.: Sînt revăzute materialele de arhivă...

M. D.: Desprind aici şi o aluzie. Scopul publicării rîndurilor de arhivă, ce mă vizează, cred că acuma a devenit clar. Ce bine ar fi dacă am putea cunoaşte arhivele C.C ., care sînt tăinuite mai ceva decît la KGB. Fiind la Moscova, Lucinschi ar putea să ne ajute cum a făcut-o, cred, acum, cînd a trebuit. Ar găsi şi scrisorile adresate pe numele lui, nu numai al lui Pelşe. Sînt scrisorile generaţiei mele care a avut de suferit. Am mai spus că noi am încercat să pătrundem pe unde se putea pentru a face ceva schimbări. Şi Lucinschi a fost din generaţia noastră. Ne-am bucurat cînd a pătruns în komsomol, dar mai apoi a devenit ideologul bodiulismului. Aşa precum Suslov a fost ideologul brejnevismului. Lucinschi devenise secretar ideologic atunci cînd au învins neostaliniştii la congresul partidului şi a fost distrus tot ce s-a obţinut la prima “perestroică” a lui Hruşciov.

Ni se acordă atîta atenţie nu de aceea că sînt Druc, că-i Hadârcă sau Moşanu, ori Frontul. Ci pentru că sîntem o barieră în calea semnării tratatului unional. Unde e o barieră reală, unde e imaginară, dar barieră. Asta-i. Afară de aceasta, Druc este periculos şi pentru alt lucru: intenţiona să demonstreze că noi putem ieşi destul de uşor din componenţa Uniunii, să demonstrăm că relaţiile fructuoase cu Occidentul sînt posibile şi în doi, trei ani am putea demonstra.

Deci la mijloc este teama ce se conţinea în declaraţia pe care o făcusem că am putea obţine ceea ce a obţinut Finlanda: s-a desprins de căruţa imperială şi iată unde a ajuns. Acum şansele noastre sînt mai bune în această privinţă decît chiar ale celor din Republicile Baltice. Din toate punctele de vedere.

Gh. C.: Ce conţin aceste puncte de vedere?

M. D.: În plan economic – resursele noastre materiale şi umane, pămîntul, aşezarea geografică. Deşi trebuie să remarc că Preşedintele republicii ne-a dat asigurări că în ceea ce priveşte independenţa, temerile sînt neîntemeiate. Să sperăm că aşa va fi.

  Gheorghe Ciurea 

„Vocea Poporului”, marţi, 28 mai 1991