"Un program formulat împreună cu Mircea Druc..."

Un „kaghebist” păpat de kaghebişti  

Iată că de la un timp se toarnă zoi cu nemiluita și-n capul lui Mircea Druc. 

Am scris acest articol în ziua de 5 decembrie şi a fost destinat anume ziarului «Вечерний Кишинев». A doua zi i-am comunicat dlui Gondiu, redactorul-şef, decizia mea de a-i da un interviu. Dar pentru început i-am solicitat eu un interviu formulat dintr-o singură întrebare: „Care e atitudinea D-voastră față de articolul din 03.12.91 la adresa lui M. Druc?” Domnia sa a încercat să mă convingă de exactitatea datelor prezentate în articol. Am încercat la rându-mi să-i aduc contra argumente, spunându-i că am fost martorul acestor evenimente și cunosc unele detalii. Văzând că dl Gondiu insistă asupra „perfecțiuni ideale” a documentelor expuse, dat fiind faptul că au fost controlate de securitatea națională, apelând, probabil, la tov. Daraban, i-am răspuns că renunț la interviu.   

La apariția mărturisirii dlui Șoltoianu în «Независимая Молдова» din 06.12.91, articolul meu era poate inutil. Dar aș fi vrut să fac unele completări. Cu atât mai mult că pe parcurs, în același ziar, din 11.12.91, apare scrisoarea deschisă a dlui Bobuțac, pe care n-am nici un motiv să-l învinuiesc. Aș vrea doar să-i atrag atenția dlui Șoltoianu, nu-i fie cu supărare, că și printre miniștrii de astăzi avem oameni de seamă și mari patrioți.       

Îl cunosc foarte bine pe M. Druc din 1965. E cel mai bun prieten al meu. Dar nu e motivul pentru care scriu aceste rânduri, ci pentru a constata un adevăr. Am locuit împreună la Moscova. Am revenit în același timp în Moldova (1968-1969). Ne-a urmărit pe amândoi securitatea. Împreună l-am vizitat în Moscova pe dl Șoltoianu, fapt pentru care, în 1972, Mircea Druc a fost exclus din partid, concediat din serviciu și, de facto, expulzat din țară.  Eu, în 1973, alegându-mă doar cu un vot de blam pe linie de partid și o „avansare” în serviciu - de la postul de pedagog la institutul de medicină la postul de medic terapeut de sector.       

Am fost alături de el în anii surghiunului, vizitându-l fie în timpul unei deplasări, fie în concediu. Am fost martorul ocular al mizeriei pe care a îndurat-o la Moscova și Cernăuți. Nu știu cum se făcea, dar cum numai acest așa-numit kaghebist se aranja într-un serviciu cât de modest, imediat dădeau de el adevărații kaghebiști și directorul întreprinderii era impus să-l concedieze. În decurs de 17 ani (din 1972 până în 1989), împreună cu familia, o ducea greu, de la salariu la salariu, îndurând foame și nevoi.       

 Îmi amintesc de anii petrecuți împreună la Moscova, cum stăteam nopți întregi la discuție. Adevărul e că nu poți termina nicicând discuția cu Druc, care este o veritabilă enciclopedie ambulantă, fapt pentru care a și fost păpat. Există o lege nescrisă: cei reduși nu pot suporta niciodată pe un deștept printre ei. De nu mă înșel, Mark Twain scria: „Dacă omenirea ar fi pusă într-un rând, și dacă ai privi din spatele rândului, ai vedea o linie dreaptă și doar unde și unde răsare câte un cap, pe care toți se străduiesc să-l reteze pentru a perfecta nivelul rândului”         

După cum spuneam, îmi amintesc cum într-o seară de iarnă a anului 1966 Mircea îmi propune un joc „de-a ministerele”. Luând o coală de hârtie și înscriind pe ea cele 40, se pare, de ministere, începe a opera cu ele. Zice, acesta și acesta vor fi desființate, acesta, ăsta și ăsta le unim etc., în total ajungând la 16 ministere.    

Cât privește istoria cu dl Șoltoianu. În iulie 1970 am plecat cu M. Druc la Moscova unde urma să fiu translator la un grup de turiști români veniți la festivalul „Ciaikovski”. Şi, neavând loc de cazare, Mircea a propus să mergem la Sandu Șoltoianu, pe care îl cunoștea de mai mult timp.

Sosind la el, am constatat că locuiește cu familia în două cămăruțe împreună cu socrii și desigur loc pentru noi nu mai era. N-am anunțat scopul vizitei. Am discutat vreo 2-3 ore, multe de toate, lucruri „periculoase” pentru acele timpuri. De altfel, am discutat chestii pe care astăzi le realizăm, mai bine zis dorim să le realizăm.

Dl. Șoltoianu ne-a prezentat și niște caiete în care obișnuia să-și expună gândurile. L-am sfătuit să păstreze aceste lucruri în adâncul sufletului și nicidecum pe hârtie. Nu știam, deși intuiam că odaia în care discutam era numai ochi și urechi. Nu știam că peste scurt răstimp Sandu va fi arestat. De altfel, plecând de la Șoltoianu, ne-am aranjat la Serghei Krasavcenko, actualul deputat și șeful comisiei pentru problemele economice în parlamentul Rusiei și un bun prieten al lui M. Druc. Apropo, gazda, care ne ocrotise pe mine și pe „kaghebistul ” M. Druc, de prin anii 1960 era socotită disident rus.       

Și iată că la un interval de aproape 2 ani, de nu mă înșel, exact la 22 februarie 1972 pe la orele 17-18 mă vizitează M. Druc, proaspăt ieșit din sediul securității, și îmi spune că nu le-a „servit” nici o informație importantă și că în curând voi fi chemat și eu. Presimt că o să-mi alerge domnii cu ancheta și-mi vor demonstra: «Вот показания М. Друка». Știm noi, și vă dați bine seama și domniile voastre, cum se făceau pe atunci anchetările și cum erau folosite și interpretate diferite expresii.     

Dar să revin. Iată că peste 30 de minute sunt chemat la secția de cadre a institutului de medicină, unde mi-au spus să mă prezint la Любянка moldovenească. Acolo am fost interogat de doi-trei inși. Desigur că pe rând, pentru a contrapune datele expuse, dar nu m-am bâlbâit, și am negat tot ce mi se incrimina în privința lui Sandu Șoltoianu. Atunci anchetatorul, se pare că tov. Mamalîga, a recurs la un șiretlic, întrebându-mă, de nu cumva Șoltoianu s-ar fi pronunțat contra invadării Cehoslovaciei de trupele sovietice. I-am răspuns că nu-mi amintesc de așa ceva, la care tov. anchetator zice că aceasta nu valorează, ori, cu adevărat, unii condamnă acest act. Fiind plictisit și obosit de-a binelea de atâtea întrebări, am căzut de acord, dar l-am preîntâmpinat că acestea sunt cuvintele lui, nu ale mele. De altfel, am și confirmat acest lucru la procesul lui S. Șoltoianu din iulie 1972, se pare, unde am văzut că din întreaga anchetă, anume aceste cuvinte erau evidențiate pronunțat cu creion roșu. Ce a urmat și cum s-au comportat cu mine cosîngenii și frații mei de breaslă nu importă. Am vrut doar să constat un adevăr, pe care oamenii de bună credință îl vor înțelege corect, iar cei ce nu vor da crezare, să-i aibă Dumnezeu sub paza lui, timpul le va pune pe toate la locul lor.       

E dureros să costat faptul că actualmente avem atâția patrioți convertiți peste noapte la toate nivelurile. Când s-a început „restructurarea” am fost martori oculari și am observat cu toții cum primii s-au rebotezat, luând altă credință, cei care au fost cine au fost pe timpuri. Nu i-am condamnat. Am zis doar: iartă-i, Doamne, c-au fost cine au fost și n-au știut ce fac, bine că s-au trezit. Dar mă întreb și îi întreb, în interesul cui se toarnă atâtea zoi în capul celor care au suferit cu adevărat pe timpuri? Desigur toți sunt convinși că o fac în interesul și întru binele neamului. Doamne, zic eu, oare acest neam al nostru chiar să nu înțeleagă nimic?   

Mă iertați, vă rog, domnilor, nu vă fac o imputare, dar ați dus-o bine pe timpuri, n-ați fost bătuți, și foarte bine, dar să știți că atunci când te bate un străin prinzi curaj, dar când te bat și ai tăi e foarte dureros. Ferească Dumnezeu să treceți prin aceste încercări ca să vă convingeți.      

Constat cu multă amărăciune că interviul tov. V. Daraban e înmănuncheat în stilul celor mai triști ani ai stalinismului. Luând frânturi de fraze și neexpunând gândul până la capăt, poți face din cel mai cinstit om un dușman al poporului. Drept confirmare a spuselor mele vă aduc un exemplu. Am studiat bine istoria românilor. Nu, nu în școală, dar mai mult citind „studiile” adevăraților falsificatori ai istoriei despre așa numiții falsificatori burghezi ai istoriei neamului nostru. Desigur citind de la dreapta la stânga. Cred eu, acest articol şi cele precedente despre M. Druc se cer citite la fel. Or, când tovarăşul V. Daraban îi citează pe M. Druc că a îndeplinit funcţii în KGB, de ce nu se fac şi completările cuvenite? Oare nu cunoaşte tovarăşul că M. Druc, posesor al unei materii cenuşii sănătoase, cunoscător a şapte limbi, putea fi solicitat şi de securitate, fiind înrolat la serviciu la aerogara internaţională din Moscova, lucrătorii căreia sunt aleşi pe sprânceană, fapt cunoscut de toată lumea? Şi chiar de aducea servicii KGB-ului, oare nu erau oameni cu scaun la cap şi printre kaghebişti? 

O altă farsă e şi constatarea cum că Sandu Şoltoianu a fost condamnat din cauza mărturiilor lui M. Druc. Oare nu erau suficiente pentru securitate Jurnalele  şi alte documente confiscate de la S. Şoltoianu în momentul arestării? Să nu cunoască oare tov. Daraban, care activează, probabil, de mai mulţi ani în securitate, stând la straja poporului, metoda înăcrită a acesteia de a lua cărbuni din foc cu mâna altuia? Mă iertaţi, dar nu-mi puteţi aduce contraargumente, şi atunci cum se explică că aţi recurs la aceleaşi metode?

Tot tovărăşiile voastre au impertinenţa să-l acuze pe dl Druc pentru intervenţia lui către Pelşe, şi doar îmi imaginez cu câtă pioşenie aţi fi depus coroana de flori la capul unui martir, care a preferat să moară de foame, dar nu cumva să îndrăznească să ceară dreptatea de la vampiri. Dar poate vreţi să ştiţi şi răspunsul trimisului lui Pelşe la Chişinău pentru cercetarea cazului M. Druc? Poftiţi: «Товарищ  Друк, я Вас прекрасно понимаю, но руководство ЦК КПМ имеет особое мнение по отношению к Вам и я с этим ничего не могу поделать».

Cât priveşte apartenenţa lui M. Druc la KGB îmi amintesc un caz curios. În toamna anului 1968, un bun prieten al meu, pe nume Iordache Ionescu, care a activat mai mulţi ani la Moscova în cadrul CAER-ului şi care cunoştea la perfecţie din numeroasele discuţii toate durerile neamului nostru, se repatria în România. Înainte de plecare l-am rugat să-mi facă un serviciu important, anume să transmită securităţii române un bileţel, lucru pe care după un moment de ezitare, a promis că îl va face. Or, acesta nu era altceva decât un program formulat împreună cu M. Druc, care cuprindea 13 -15 puncte referitoare la ajutorul stric necesar din partea României pentru menţinerea noastră ca neam. Se cerea construcţia unei reţele de staţii de retranslare a programelor de televiziune pe Prut, de a intensifica schimbul de vizite între rude, care ar veni în Basarabia cu cărţi patriotice şi nu cu cârpe, declanşarea unei corespondenţe intense între tineri, dat fiind faptul că cei plecaţi în 1940-1944  începeau a îmbătrâni, precum şi un şir de puncte referitoare la întreţinerea relaţiilor, ca nu cumva să uităm cine suntem.

Desigur, toate acestea par astăzi nişte chestii absolut inofensive, pe atunci însă, şi mai ales pentru un kaghebist, îl putea costa cel puţin 10-15 ani.

În anul 1969, vizitându-mi rudele în Bucureşti, l-am întâlnit pe dl Ionescu, care mi-a spus că a transmis biletul camarazilor săi de la securitate, dar mare i-a fost mirarea când a aflat de la ai săi că Druc e kaghebist sovietic. Culmea!!! L-am rugat să le transmită camarazilor săi că până la urmă viaţa va confirma că cei mai mari kaghebişti sunt ei. Totuşi, nu ştiu cum se explică, dar revendicările din programul dlui Druc, parţial au fost totuşi realizate.

Aşadar, i s-a întins o cursă dlui Druc şi se ştie de unde vine. Mă întreb şi vă întreb, domnilor invizibili pe care îi vede toată lumea, unde e logica? Unde s-a văzut ca un kaghebist să se lase ca Isus Hristos pălmuit şi înjosit de confraţii lui. De dragul cui să poarte atâţia ani coroana de spini? Vă înţeleg prea bine, domnilor, că doriţi să intraţi cu forţa în istoria neamului. Dar, atenţie, nu uitaţi, că acest locaş sfânt, ca şi şcoala, are mai multe bănci. Nu cumva să nimeriţi pe banca din fund. Istoria nu iartă pe cei care măsluiesc şi mint. Păzea!

Loghin ALEXEEV,

ministru adjunct al sănătăţii,

Literatura şi Arta, joi 26.12.1991