- Apel de solidaritate -București, 2000

Apel de solidaritate -București, 2000

APEL DE SOLIDARITATE AL BASARABENILOR, BUCOVINENILOR, HERŢENILOR, TRANSNISTRENILOR

Noi, basarabenii, bucovinenii, herţenii şi transnistrenii suntem exponenţii celei mai mari tragedii a naţiunii române. Suntem victimele dezastrului care a lovit România în blestematul iunie 1940, când URSS ne-a ocupat cele unsprezece judeţe: Bãlţi, Soroca, Orhei, Tighina, Lãpuşna, Cahul, Ismail, Cetatea Albã, Hotin, Cernãuţi, Storojineţ şi ţinutul Herţa.

Fiind partea cea mai ameninţatã de exterminarea bolşevicã, noi, oamenii de culturã, de ştiinţã, medicii, profesorii, inginerii, economiştii, clericii, ofiţerii, funcţionarii şi proprietarii, ne-am refugiat din teritoriile rãpite în alte judeţe din interiorul ţãrii. Aşa am devenit refugiaţi.

Astfel am constituit un segment de populaţie al României, care a suferit cel mai mult din cauza rãzboiului, a prigoanei comuniste, a opresiunii regimului totalitar. România, tratatã între 1945 - 1964 de cãtre URSS ca o ţarã ocupatã şi ţinutã sub regim totalitar de sorginte sovieticã, n-a putut sã ne apere de persecuţii şi teroare. Trenuri întregi cu refugiaţi, ajunse dincoace de Prut, au fost trimise înapoi. Începând din toamna anului 1944, peste 60.000 dintre refugiaţi au fost ridicaţi cu forţa de cãtre autoritãţile sovietice de ocupaţie. Cei mai mulţi dintre ei au fost duşi direct în Siberia şi Asia Centralã. Peste o sutã de refugiaţi, refuzând deportarea în URSS, s-au sinucis. Majoritatea însã am reuşit sã ne ascundem în cele mai diverse moduri, inclusiv prin schimbarea identitãţii.

Noi, basarabenii, nord-bucovinenii, herţenii, transnistrenii, care am scãpat de deportarea în URSS, nu am avut parte de o viaţã normalã. Starea de “refugiat“ a devenit în ochii puterii un stigmat dezonorant. Am fost urmãriţi, supuşi unor tracasãri permanente, trataţi drept cetãţeni de categorie inferioarã, suspectaţi. Pânã în 1965 noi eram “duşmani“ sau “potenţiali duşmani“, “fugari din ţara socialismului înfloritor“, ca dupã aceea sã fim acuzaţi de “simpatii pro sovietice“. Dar şi mai grav era faptul cã atitudinea represivã, restricţiile şi marginalizarea se rãsfrângeau şi asupra celor care în perioada exodului nu erau decât copii. Pe buletinul nostru de identitate scria “nãscut în URSS“ şi acest blestem a însemnat un calvar pe viaţã. Şi totuşi, în lunga perioadã de persecuţii ale regimului totalitar comunist, noi am rãmas patrioţi români şi am fost fii loiali ai ţãrii-mamã România, de care este legatã speranţa noastrã în restabilirea dreptãţii.

Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat pentru noi, înainte de toate, revigorarea speranţei de reîntregire naţionalã şi de revenire a României la statutul de dinaintea anului 1940. Aşa cum s-a întâmplat cu Germania şi cu republicile baltice. Am investit mari speranţe în partidele politice apãrute dupã 1990, convinşi cã ele vor promova şi vor apãra interesul naţional.

NE-AM ÎNŞELAT !

Nici unul dintre partidele care s-au perindat la putere în ultimii zece ani nu numai cã nu au fãcut nimic pentru reîntregirea neamului şi a teritoriului naţional, ci, culmea absurdului, acestea au acţionat chiar împotriva idealului reîntregirii. Prin semnarea unor tratate cu fosta URSS, cu Ucraina şi Republica Moldova, cauza reîntregirii a fost trãdatã. Iar drepturile noastre patrimoniale au fost tratate cu un total dispreţ.

În timp ce diverse categorii de cetãţeni au obţinut tot felul de despãgubiri şi reparaţii, mai mult sau mai puţin justificate (vezi foştii deţinuţi politici, revoluţionarii, minoritãţile naţionale, proprietarii de terenuri, de pãduri, de imobile, strãmutaţii din Cadrilater etc., etc.), noi, basarabenii, nord-bucovinenii, herţenii, transnistrenii, nu am obţinut absolut nimic. În timp ce, pe plan internaţional, sunt revendicate şi acordate reparaţii pentru persecuţiile suferite de reprezentanţii etnicilor evrei, ţigani, germani, italieni, în timp ce Estonia, Letonia, Lituania cer Rusiei – succesoarea URSS - despãgubiri de sute de miliarde de dolari pentru pagubele provocate în perioada ocupaţiei, de ale noastre revendicãri şi drepturi nici nu se aminteşte mãcar.

Astãzi, când se vorbeşte mereu despre restituirea averilor foştilor proprietari, despre propietãţile refugiaţilor rãmase în teritoriile rãpite nu se rosteşte nici un cuvânt. Toate protestele şi avertismentele Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, Consiliului Naţional al Reîntregirii, Societãţii pentru Cultura si Literatura Românã in Bucovina, Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Românã si Cultura Poporului Român - ASTRA, Asociaţiei Române a Victimelor Stalinismului ( ARVIS ), Solidaritãţii Universitare, Vetrei Româneşti şi ale altor organizaţii neguvernamentale împotriva unor tratate inechitabile şi neavenite au sunat în van. Toate proiectele de legi privind despãgubiri şi reparaţii pentru propietãţile şi bunurile rãmase în teritoriile ocupate, privind împropietãrirea refugiaţilor ţi descendenţilor acestora cu terenuri, privind reparaţiile pentru represiunile îndurate din partea ocupantului sovietic şi altele zac în Parlament de ani de zile, trecând din legislaturã în legislaturã, fãrã de a fi puse pe ordinea de zi. Analizând cauzele acestei stãri de lucruri, trebuie sã recunoaştem cã o mare parte din vinã o purtãm chiar noi, basarabenii, nord-bucovinenii, herţenii, transnistrenii. Am greşit fundamental atunci când am acordat încrederea noastrã partidelor tradiţionale. Deceniul care s-a scurs ne aratã cã politicienii români (cu foarte mici excepţii) nu sunt receptivi la problemele românilor înstrãinaţi, nu sunt pãtrunşi de ideea reîntregirii şi importanţa ei pentru interesele strategice ale României viitoare, nu simt şi nu împãrtãşesc durerea noastrã.

Pentru a fi în stare sã ne rezolvãm problemele noastre trebuie sã avem reprezentanţii noştri în Parlament.

Deţinuţii politici si-au obţinut drepturile şi au impus Legea dosarelor pentru cã în Senat a existat un Constantin Ticu Dumitrescu; proprietarii de terenuri şi pãduri au fost reprezentaţi de deputatul Vasile Lupu, ungurii au UDMR, ţiganii ţi celelalte minoritãţi au şi ele reprezentanţii lor. Noi suntem absenţi. Deşi numãrãm circa un milion (împreunã cu descendenţii refugiaţilor şi “repatriaţii“ de dupã 1990) şi am putea constitui o forţã economicã şi politicã redutabilã, ne comportãm de parcã nici n-am exista. Ghinionul nostru constã în faptul cã nu suntem uniţi într-un singur partid şi cã nu avem grupul nostru parlamentar. Opţiunile noastre politice sunt dispersate în tot evantaiul, atât de pestriţ, al formaţiunilor politice. Noi suntem şi la ţãrãnişti şi la liberali, şi la PDSR şi la PD şi oriunde, numai la noi şi cu ai noştri nu suntem.

Experienţa celor zece ani ne aratã cã avem marea datorie sã ne SOLIDARIZÃM.

A fi SOLIDARI pentru noi, basarabenii, nord-bucovinenii, herţenii, transnistrenii înseamnã:

· sã ne declarãm şi sã ne apãrãm statutul nostru de refugiaţi politici, deoarece am fugit din faţa regimului sovietic pentru care am fost indezirabili; azi nu suntem acceptaţi nici de actuala putere de la Chişinãu şi, cu atât mai puţin, de cea de la Kiev;

· sã luptãm pentru drepturile noastre legitime şi pentru reîntregirea naţionalã;

· sã contracarãm cursul politic antinaţional de la Chişinãu şi Bucureşti;

· sã luptãm împotriva deznaţionalizãrii brutale şi silenţioase la care este supusã şi astãzi populaţia românescã din teritoriile naţionale ocupate de sovietici şi aflate acum în componenţa Ucrainei şi chiar a Republicii Moldova;

· sã acordãm întotdeauna în mod conştient şi solidar voturile noastre candidaţilor noştri, atât pentru parlamentul de la Bucureşti, cât şi pentru cele de la Chişinãu şi Kiev;

· sã luptãm pentru obţinerea unui cadru juridic ce ar permite punerea în practicã integral a hotãrârilor adoptate la Primul Congres Mondial al Refugiaţilor ţi Descendenţilor acestora din teritoriile ocupate de imperiul sovietic (Iaşi, 30 iunie-2 iulie 1995) sub deviza: Ne cheamã pãmântul strãmoşesc!;

· sã contribuim, în mod pragmatic, la fortificarea premiselor Reîntregirii Naţionale şi Integrãrii Europene a românilor.

Pentru a trece de la vorbe la fapte, chemãm pe cetãţenii români originari din Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Transnistria sã participe activ la alegerile parlamentare 2000. Sã folosim şansa oferitã de partidul ALIANŢA NAŢIONALÃ (PUNR-PNR) care a inclus în listele sale reprezentanţi de încredere ai basarabenilor, bucovinenilor, herţenilor ţi transnistrenilor.

Printre aceştia:

· MIRCEA DRUC (originar din jud. Bãlţi, fost prim-ministru al RSS Moldova), deputat de Bucureşti;

· VALERIU GRAUR (originar din jud. Ismail, fost deţinut politic în GULAG-ul sovietic), senator de Galaţi;

· ION SLUBSCHI (originar din jud. Soroca);

· ELENA HRINCU (originarã din Chişinãu, jud. Lãpuşna);

· GRIGORE DOROŞENCO (originar din jud.Tighina);

· IOAN FANTAZIU (originar din ţinutul Herţa);

· CONSTANTIN RUSANOVSCHI (originar din jud. Hotin);

· ELENA MORARU (originarã din Chişinãu, jud. Lãpuşna);

· TIMOTEI ENACHESCU (originar din jud. Cahul);

· VICTOR AMARFI (originar din jud. Orhei).

Astfel, votând ALIANŢA NAŢIONALÃ (PUNR-PNR), vom avea garanţia cã vocea noastrã, vocea

SOLIDARITÃŢII BASARABENILOR, NORD-BUCOVINENILOR, HERŢENILOR şi TRANSNISTRENILOR

va fi auzitã în Parlamentul României şi în întreaga lume.

Semnul electoral al partidului ALIANŢA NAŢIONALÃ (PUNR-PNR) este compus din literele VR aşezate în interiorul conturului ţãrii noastre, sub care se aflã iniţialele

P.U.N.R. – P.N.R. ALIANŢA NAŢIONALÃ PUNR-PNR

LUPTA CONTINUÃ! SOLIDARI, ÎMPREUNÃ, VOM ÎNVINGE!

Sã ne ajute Dumnezeu!

Comitetul de iniţiativã

COMITETUL DE INIŢIATIVÃ AL SOLIDARITÃŢII BASARABENILOR, NORD-BUCOVINENILOR, HERŢENILOR şi TRANSNISTRENILOR

Vasile Ţepordei (jud. Cahul)

Sergiu Roşca (jud. Soroca)

Ion Gherman (ţinutul Herţa)

Alexandru Şoltoianu (jud. Orhei)

Ioan Malcovici (jud. Lãpuşna)

Gheorghe Perju (jud. Orhei)

Eugen Gherman (jud. Cernãuţi)