Am fost şi rămân  un visător constructivist. Cred sincer în binele stabilităţii dar şi în necesitatea schimbării, fiindcă prea multă ordine duce la sclerozare iar  o dezordine accelerată  devine distructivă. 

Când globaliştii declară ostentativ că sistemul lor de guvernare şi dezvoltare economică nu are alternativă, involuntar se înfiripă în cuget protestul şi speranţa. Ştiu că, pretutindeni în lume, se va declanşa o mişcare transnaţională de repudiere a fatalismului unui singur drum.

Anticipând riposta, mă întreb frecvent care va fi evoluţia în spaţiul românesc post-decembrist şi post-sovietic? Va triumfa Deminternul prin trecerea definitivă de la economia de piaţă la o "societate de piaţa"? Va reveni în forţă Kominternul?. Ar fi capabilă naţiunea romană, sau vreun partid politic,  să se angajeze într-o "aventură istorică"? Sunt predispuşi românii să apuce pe o cale nouă, de pionierat, fără  ca s-o cunoască suficient? 

Nu ştiu, răspunsul îl poate da numai Viitorul. Ceea ce ştiu însă prea bine este că românii au servit deja, ca şi alte popoare, drept material uman, pe care internaţionaliştii şi-au testat unul din marele experimente. Am văzut cu ochii mei eclipsa totală din Cetatea Soarelui. Astăzi asist uluit la recidiva Kominternului în Basarabia.

Astfel, îmi dau bine seama că generaţiile de români, care au trăit pe viu "aventura comunistă", ar putea, mai curând, să se întoarcă înapoi, în loc să adere la o doctrină politică inedită, ieşită din comun. Puţini români ar mai avea curajul s-o ia de la început, să participe la o nouă şi mai mare aventură.

Dar de ce, aventură? Fiindcă nimeni nu a finalizat intenţia de a consolida „o viguroasă mişcare ştiinţifică, ce va împleti frumuseţea Gândirii cu trăinicia Faptei", făurind astfel Ştiinţa Naţiunii, la care visa marele sociolog român Dimitrie Gusti. Fiindcă nimeni în lume nu a declanşat încă supra-lupta pentru o Civilizaţie Etnosistemică.

Bineînţeles,  această supra-luptă este  opţiunea  mea personală. Ea mă face să-mi trăiesc neabătut, până la capăt,  propria aventură, în  sensul formulat de  Didier Regnier, în cartea Aventura Marelui  Raid: „Aventura este libertatea noastră supremă, cea care nu poate fi supusă, reglementată, programată. Aventura este o modalitate unică de a-ţi aparţine, de a dilata în permanenţă limitele noastre omeneşti... Aventura e o soluţie elegantă de a ne trăi, la etapa maturităţii, visele copilăriei".

Să fiu, însă, înţeles corect. Etnosistemica  nu este o aventură ci  o paradigmă. O viziune, o stare de anticipaţie optimistă, legată  de făurirea unei civilizaţii postindustriale, postconsumiste şi postescatologice.

Desigur, astăzi tot românul, vorba vine, nu aşteaptă decât  strategiile post-aderare elaborate de guvern şi partide. De-o fi bine, de-o fi rău, timpul le clarifică pe toate. Inclusiv scenariile futuriste. Modelele  vechi  sau recente, recomandate de  politicieni şi profeţi, s-au redus  la o singură soluţie: integrarea euro-atlantică.

Să sperăm că de datata aceasta am ales corect Remediul. Astfel vom putea escalada  infinitele crize conjuncturale şi de sistem. Vom reuşi, într-un final, să-i scoatem pe români  din izolarea geopolitică, impusă pe rând de turci, fanarioţi, maghiari şi slavi.

Cu siguranţă, însă, şi acest panaceu necesită o diagnosticare  exactă: care sunt aspiraţiile, alternativele, opţiunile românilor, inclusiv  a celor din afara  frontierelor statale? Este strict necesară şi urgentă o viziune comună.  Dar nicidecum asupra a ceea ce a fost, ceea ce este sau  ceea ce va fi România. Nu are nici un rost să polemizăm  pe tema: prezent, trecut şi viitor.  Mai important, decisiv şi constructiv ar fi să ştim cu certitudine ceea ce  vrem să fie România integrată într-o lume schimbătoare, în căutare de soluţii la provocările globalismului.

 La nivel individual, prin Abordarea Etnosistemică mă aventurez  în  aplanarea disputelor  purtate în termenii „aut, aut, tertium non datur".  Astfel, dilema „tradiţie sau modernitate" nu-şi mai are loc în opţiunile mele. Promotorii spiritului autohton şi avocaţii teoriei sincronizării, prin imitaţie,  îşi egalează şansele. Nici mitologia conflictului „iremediabil" dintre aderenţii doctrinei „de stânga" şi a celei „de dreapta" nu mai are nici un credit. Convingerea multora  că marea confruntare politică „stânga-dreapta" ar decide destinele  oamenilor constituie o gravă eroare, teoretică şi practică.

Personal, mă vreau "de aici şi de dincolo", cu aceeaşi intensitate şi  "în acelaşi moment". Cuget simultan ceea ce până acum nu a fost  abordat decât contradictoriu. Caut  consens între cele două tendinţe  antagoniste: una de a fixa ceea ce  s-a realizat deja, cealaltă de a suprima gradual ceea ce  este consacrat, pentru a pune în loc o realitate superioară.

Mi-am dorit, din totdeauna, ca şi românii mei să ajungă, într-un fel, deschizători de drumuri. Iar liderii naţionali să se distanţeze treptat de modul tradiţional de a face politică. Să iniţieze edificarea  unei alte  lumi. Să-şi reconstruiască identitatea, indiferent dacă sunt la guvernare sau în opoziţie, parlamentari sau extraparlamentari. Să contribuie creativ la elaborarea  unei agende pentru Era Globalistă.

Am în vedere un Proiect Autohton, capabil să răspundă la întrebările  nerezolvate sau încă neformulate. Şi, principalul, să includă o viziune proprie despre lume, o alternativă a Renaşterii în contextul Europei integrate. Un Model Identitar al românilor având la bază sinergia  valorilor provenite din două surse: 1) fondul tracic, latinitatea europeană, conservatorismul anglo-saxon şi germano-nipon; 2) biofilia, biodiversitatea, ecologismul, viitorologia şi  biopolitica.

Construcţia unei "alte lumi" este necesară şi posibilă. Printr-o sinteză a aspiraţiilor pozitive pe care cei de stânga şi cei de dreapta, internaţionaliştii şi naţionaliştii, euro-optimiştii şi euro-scepticii le manifestă alternativ şi disparat. Printr-un alt mod de a vedea destinul uman. Printr-o  altă atitudine faţa de viaţă. Printr-un alt tip de raţionalitate, gândire şi conduită, care să excludă maximalismul, extremismul, radicalismul, totalitarismul. 

 Ideologia de Sinteză  nu semnifică o soluţie medie, un fel de compromis şi nici o etapă tranzitorie către unul sau altul dintre  sistemele economice şi metodele de guvernare existente. A fi „dincolo de Stânga" şi „dincolo de Dreapta" înseamnă să  accepţi drept călăuză în viaţă speranţa  şi siguranţa  că există  cea de  a treia cale: trecerea   de la  societăţile clasice - una totalitar-consumistă şi alta totalitar-comunistă - câtre o economie de alternativă. Şi această cale de tranzit eu am numit-o Opţiunea Etnosistemică.

Am certitudinea că Etnosistemica ar putea opera o răsturnare politică autentică, care să determine Reînnoirea. E vorba de o mutaţie importantă  în percepţia,  conştiinţa şi voinţa oamenilor, de „efectele vizibile ale schimbărilor invizibile suferite de sentimentele oamenilor",  la care se referea, acum o sută de ani, Gustave Le Bon.

Avem cu toţii un destin şi aspirăm la autoritatea unui Proiect, care  poate da sens vieţii indivizilor şi naţiunilor. Fără o Proiectare Etnosistemică nu vom putea gestiona actuala perioadă de schimbări accelerate, deziluzii şi conflicte.

Promotorii ideilor etnosistemice vor deveni cu timpul  o forţă intelectuală retroactivă şi proiectivă. Efortul lor conjugat va transforma enunţata Paradigmă Etnosistemică într-o  Ştiinţă a Modelării  ca suport teoretic  pentru Arta Guvernării  în viitorul Stat-Etnosistem.

Fără teorie precisă nu există acţiune eficace. Un pas înainte în teorie înseamnă doi paşi înainte în practica pură. Necesitatea unei asemenea teorii devine acum lucrul cel mai practic din lume.

Mircea Druc

  Publicat în „BURSA", 01.02.2007