Într-o convorbire cu colaboratorul nostru, Ion Beldeanu, dl. Mircea Druc, preşedintele Consiliului Naţional al Reîntregirii, expune pe larg punctul său de vedere privind situaţia românilor din Bucovina de nord încorporată în Ucraina şi modul de reglementare a acesteia. Este un punct de vedere personal, al cuiva venit de acolo, care nu-l angajează decât pe autor. 

- Deşi aţi plecat de mult de acolo, sunt sigur că nu puteţi uita Cernăuţii. Ce relaţii aveţi azi cu foştii dv. Colaboratori şi prieteni din Cernăuţi, cu nordul Bucovinei?

- Bineînţeles că n-am uitat de oamenii şi de locurile de care mă legă atâtea amintiri. Mulţi vin şi mă caută să schimbe o vorbă, să-mi ceară un sfat sau o mână de ajutor. Fac tot ce pot, îndeosebi pentru cei sosiţi în România la studii. De asemenea, în calitatea pe care o am la Consiliul Naţional al Reîntregirii contribui la colectarea de cărţi pentru şcolile româneşti. Oricum, am rămas cu sufletul alături de toţi cei de la Cernăuţi şi mai ales de Societatea „Eminescu”, la fondarea căreia am pus şi eu umărul.

- Şi pentru că aţi adus vorba de Societatea „Eminescu”, despre care ştiţi că a avut un rol determinant în trezirea conştiinţei naţionale a românilor nord-bucovineni, aş vrea să vă întreb: cum vedeţi dv. Revigorarea acesteia, cunoscând faptul că în ultima perioadă rolul său s-a diminuat îngrijorător? 

- Cred că e nevoie de o regrupare a forţelor, de o creştere a spiritului combativ în susţinerea procesului de renaştere naţională. Ceea ce le lipseşte bucovinenilor noştri este intransigenţa sau, altfel zis, capacitatea de a  renunţa,  de a se debarasa de vanităţi. Pentru că numai egocentrismul unora dintre ei întreţine disensiunea care, cum se ştie, a condus la slăbirea capacităţii de acţiune a Societăţii „Eminescu”. Dar viaţa nu poate fi oprită. Vor apărea, sunt sigur, alţi lideri capabili să treacă peste barierele orgoliilor inutile. 

-  Să fie un motiv al acestor neînţelegeri şi existenţa pe lângă Societatea „Eminescu” a altor asemenea societăţi derivate de altfel din fostele sale secţii şi dornice şi ele de afirmare, de popularitate? 

- Vreau să vă spun punctul meu de vedere şi sper să nu fiu înţeles greşit. Iluzia asta a noastră de a-i vedea pe toţi la un loc, de a fi toţi o apă şi-un pământ (un singur colhoz, un singur partid, un singur sindicat) nu mai are azi vreo justificare. E nevoie de diversitate. De aceea trebuie să acceptăm şi existenţa celorlalte societăţi. Ca şi cu partidele politice din România: să lăsăm ca timpul să acţioneze, în mod selectiv. Totul este ca fiecare să facă ceva. Şi deci vor supravieţui acele asociaţii care se vor impune prin rezultate, prin fapte.

- Referindu-ne la statutul actual al nordului Bucovinei, după opinia dv. Este posibilă în perspectivă, o revenire a acestui ţinut la patria istorică?

- Înainte de toate sunt necesare tratative cu partea ucraineană. Ucraina nu poate amâna la nesfârşit recunoaşterea existenţei diferendului privitor la Bucovina. Deocamdată, noi trebuie să formulăm în aşa fel această chestiune, încât opinia publică din Ucraina şi opinia publică mondială să înţeleagă că problema Bucovinei există. Nu te poţi preleva mereu, aşa cum face Ucraina, de faptul că ai preluat o moştenire de la imperiul sovietic şi că ea îţi aparţine întrutotul. Adică, noi nu putem admite ideea că acolo unde locuiesc ucraineni este neapărat pământ ucrainean. În Canada şi Siberia sunt foarte mulţi ucraineni, dar nici Canada, nici Siberia nu sunt pământ ucrainean. Şi noi avem la Odesa foarte mulţi români, dar Odesa nu este pământ românesc. Aşa cum, dimpotrivă, la Hotin n-avem români, Hotinul este teritoriu românesc. Deci criteriul de teritoriu naţional trebuie acceptat la masa tratativelor ca punct de plecare. Întrebarea-cheie rămâne: când vor începe discuţiile cu partea ucraineană? În ce mă priveşte, în calitatea mea voi insista ca în viitorul tratat de colaborare cu Ucraina să fie prevăzut acest lucru, deci al chestiunii nordului Bucovinei şi desigur al sudului Basarabiei şi el să nu fie semnat în caz contrar, aşa cum Japonia amână de 50 de ani semnarea tratatului cu Rusia pentru că Rusia nu recunoaşte apartenenţa Kurilelor la Japonia.

- Practic ce ar trebui să întreprindă diplomaţia românească. Puterea de la Bucureşti? Dar forurile internaţionale?

- Forurile internaţionale trebuie să conştientizeze faptul că pacea si stabilitatea pe care o dorim cu toţii în această zonă geostrategică a Europei nu poate fi obţinută prin torpilarea în continuare a idealului naţional şi nerecunoaşterea drepturilor legitime ale României, ci prin convingerea părţilor de a se aşeza la masa tratativelor. Nu se poate face dreptate numai unora. Aşadar, să se procedeze ca în cazul Ţărilor Baltice, cărora li s-a făcut dreptate în acest spirit: al adevărului istoric şi al dreptului naţional şi de continuitate.

- Iar în ceea ce priveşte politica Bucureştilor?

- Bucureştii trebuie să fie consecvenţi, ei trebuie să-şi precizeze poziţia în faţa lumii întregi. Adică, aşa cum şi noi am cerut în Rezoluţia Consfătuirii Naţionale a Refugiaţilor, guvernul român trebuie să spună, clar că România nu mai poate admite efectele Pactului Ribbentrop - Molotov şi ale Diktatului sovietic din 1940. S-a destrămat imperiul sovietic, e timpul să se clarifice situaţia teritoriilor ocupate.

- Şi totuşi, ce trebuie făcut ca românii din nordul Bucovinei să-şi păstreze fiinţa naţională, să reziste presiunilor de asimilare, de deznaţionalizare ce se exercită asupra lor?

- Situaţia din judeţele româneşti intrate sub administrarea Ucrainei este cu totul alta decât cea a celor şase judeţe din Basarabia care s-au declarat – Republica Moldova. La Cernăuţi, oricum am pune problema, ceea ce se impune în primul rând este stoparea declinului, a pierderii identităţii naţionale. Pentru asta trebuie restabilite acele drepturi pe care românii le-au avut dintotdeauna acolo. Noi nu putem admite ca 130 de mii de găgăuzi, apăruţi în Basarabia la 1806, să obţină Universitate la Comrat, de pildă, iar românii care trăiesc într-un spaţiu ce reprezintă Însăşi vatra genezei statului moldovenesc să nu aibă universitate. Deci, de aici trebuie început. Pentru că românii nu sunt o minoritate într-o ţară oarecare, ei sunt autohtonii acelor locuri, sunt la ei acasă. De aceea, românii trebuie să ceară tot ceea ce li se cuvine. Conform legislaţiei internaţionale. Pentru că iată, românii din Bucovina de nord n-au pretins să-şi facă o republică autonomă precum găgăuzii şi tiraspolenii lui Smirnov. De aceea, se cere unitate şi intransigenţă. Şi mai mult curaj pentru că nu mai suntem în anul 1940. Conjunctura internaţională o permite. Apoi, românii nord-bucovineni trebuie să ştie că pot conta pe noi, pe sprijinul nostru, dar înainte de toate ei trebuie să se bizuiască  pe forţele lor, pe ei înşişi.  

Ion BELDEANU

Convorbiri la „Românul”, 30 ianuarie 1995