"Partidul meu e reîntregirea României"

- Electoratul nostru e mult mai inteligent decît afirmă unii.

- În România găseşti peste tot whisky, dar nicăieri un pahar cu lapte.

- M-am jurat să-l răzbun pe Cuza.

- Cultul meu îl reprezintă "Cristos şi naţiunea română".

- Unirea va fi construită nu declarată.

- Parabola primarului din satul vecin.

- Veţi regreta peste 3 luni că nu l-aţi ales pe Mircea Druc.

- Sunt supărat şi pe Roman şi pe Stolojan.         

-  Care sunt impresiile dominante, cu care veniţi din aceste turnee făcute în ţară?         

- Prima impresie: avem o ţară extraordinar de frumoasă, de mare,  cu un potenţial de dezvoltare enorm. Şi, oarecum nedreptăţită. E păcat. Să ai aşa o ţară şi să nu poţi  fi fericit! Să duci o viaţă decentă.

Al doilea lucru. E mult mai inteligent electoratul nostru decît încearcă unii să ne sugereze, fie aceştia lideri politici, comentatori sau  ziarişti. Românul simplu, oamenii care nu  au capacitatea de a diagnostica exact cine eşti,  ce eşti şi ce interese urmăreşti,  te simt  intuitiv.  Şi imediat pierzi, dacă minţi.  

A treia impresie e diversitatea de la judeţ la judeţ. Este un mozaic perfect, incredibil. Cu tot efortul depus, nu am reuşit să înţeleg chiar toate nuanţele etnografice şi  etnopsihice. Dar am captat şi am simţit diferenţele de la judeţ la judeţ, în sensul frumos al cuvîntului. E o paletă, o avalanşă de culori. M-am simţit excepţional şi la Timişoara şi la Arad. Şi la Baia Mare şi la Zalău şi la Oradea. Fără a mai vorbi de Bucovina şi Moldova veche. Am fost şi la Deva, Galaţi, Tulcea, la Constanţa. O să-mi pară foarte rău dacă nu o să ajung şi la Braşov şi în capitala Olteniei.  

Am şi unele impresii negative. Am remarcat un lucru foarte trist: telefonizarea e la pămînt, ca şi comunicaţiile. În teritoriile ocupate - Basarabia şi Nordul Bucovinei, chiar în unele sate, lucrurile sunt mai bine puse la punct. Pe lângă infrastructură, telefonizare şi telecomunicaţii,  avem foarte multe de redresat  în domenii ce ţin de informatizarea conducerii şi a ţării în genrral. Acum din Chişinău mai repede poţi vorbi  cu New Jersei decât cu Iaşul.  Sau între Iaşi şi Bucureşti se blochează linia  şi nu mai  ai nici o soluţie.

Pe aici toată lumea fumează. Bea cafea, bea whisky şi nu poţi să cumperi un pahar de lapte la un hotel. Ce fericit am fost cînd un pădurar din Maramureş m-a primit aşa de frumos! Cît am stat la el, aproape două zile, numai lapte am băut. Ziceam, în sfîrşit pot să beau o cană de lapte!

Am fost transformaţi în consumatori de surogate. Noi, românii  nu stăm bine cu imunitatea  biologică. Femeile beau tutun, cafea,  oribil. Vă daţi seama cît influenţează asupra generaţiei tinere şi a oamenilor în general. În alte țări, cel care nu fumează e protejat.

Şi  faptul că nu există apă non-stop  sau apă caldă. Chiar nu avem apă în ţara asta? Lapte am înţeles de ce nu avem, ca şi alte lucruri care ne lipsesc. 

E  necesar  oare ca în oraşele noastre să apară pe stradă handicapaţii, răniţii, schilozii şi cerşetorii? Aşa ceva n-am putut bănui că există în România. Trebuie să intervenim cu fonduri, cu spitale, cu lăcaşe pentru azil. Nu ştiu cum era înainte, că eu n-am avut dreptul să trec Prutul pînă la 50 de ani. Să creem  urgent instituţii unde să stea la adăpost aceşti oameni.  Să nu  fie lăsaţi pe stradă pentru a stîrni compătimire şi durere, oferind o imagine deplorabilă a ţării.  

- Aţi simţit că programul d-voastră are mai multă priză într-o anumită parte a ţării sau într-un anumit strat social?   

- Atunci cînd comunic cu anumite categorii profesionale înţelegerea pare mai uşoară. Cînd m-am întîlnit cu agricultorii, cu oameni care lucrează în industrie, cu inginerii, medicii, învăţătorii, cu agronomii, mesajul meu  a fost recepţionat perfect. Nu cred că mă înşel. Despărţirea era atît de caldă,  încît mi-am dat seama că ne-am înţeles reciproc. Mai puţină consonanţă a fost cînd unii cetăţeni  au vociferat  lozinci  stridente sau altceva.

În plan local, n-aş putea specifica în ce regiune a fost mai profundă înţelegerea. M-am simţit, de exemplu, atît de bine în ţara moţilor. De aceea le-am spus: "Vă vorbeşte Mircea Druc, un basarabean prin naştere, un bucovinean prin adopţie, un transilvănean prin  empatie, simţire şi viziune. Un profesor universitar care, in tinereţe, a devenit şi adept al şcolii ardelene a lui Aron Pumnul de la Cernăuţi. Şi ca unul care e de acord ca Banatul să fie fruncea, aş vrea să învăţ cîte ceva de la olteni, ca să fiu cît mai ager. Că prea mulţi se suie în cap sau vor să ne tragă pe sfoară. Şi, în ultimă instanţă, sunt un moldovean în plan regional, dar  român  ca orice cetăţean onest al acestei ţări".

 - Şi cînd le-aţi spus lucrurile astea au reacţionat?  

 - Da. Desigur, fiecare în parte  putea aprecia în felul său ...  Mai e un aspect ce ţine de Moldova.  Orice fiu rătăcitor,  uneori îşi felicită cu întârziere mama, îi trimite o telegramă sau o carte poştală. Mai curând  face lucrul acesta  în relaţia cu nişte amici.  Să mă ierte deci moldovenii, bucovinenii, herţenii căci am trecut în pripă şi prin Suceava şi prin Botoşani şi prin Iaşi.

Nu puteam să nu ajung pe la Mirceşti. Sau pe la Ipoteşti. Dar cel mai mult m-a impresionat epizodul de la  Ruginoasa,  de la palatul lui Alexandru Ioan Cuza. Ghidul a fost  fascinant. Era o doamnă, Mariana, şi spunea cu atîta pasiune nişte lucruri care m-au făcut să exclam: trebuie să-l răzbun pe Cuza! A fost o lovitură de stat ceea ce  s-a petrecut atunci! Domnitorul fiind  forţat  să abandoneze ţara, din cauză că a atins interesele unor partide. Mai mult decît atît. Nu i se permitea să vină acasă ca să nu perturbeze situaţia politică. Nici eu nu sunt dorit la Chişinău fiindcă destabilizez starea de lucriri. Am avut sentimentul că sunt un urmaş a lui Al. I. Cuza şi trebuie să facem ceva să-i pedepsim pe pucişti.

Am trecut pe urmă  şi pe la Paşcani, pe la întreprinderi.  Am rămas  mulţumit. Eu n-am bariere de comunicare  ca unii polticieni sau intelectuali, când se confruntă cu homo faber. Autorităţile imperiale sovietice mi-au interzis să practic o profesie, conform celor 3 licenţe pe care le deţin: economist, psiholog, traducător. N-aveam dreptul să fiu profesor universitar fiind persecutat politic. Dar pedeapsa de a lucra 11 ani în producţie s-a transformat într-un avantaj. Eu am o experienţă în diverse domenii de producţie şi nu am nici o emoţie cînd trec pragul unei mari uzine.

Am lucrat într-o întreprindere de 25.000 de oameni în suburbia Moscovei. Cel mai mare combinat de mase plastice şi laminate din polivinilclorid, nociv. Acum mă simt  liber şi înţeleg perfect situaţia unor combinate industriale sau  exploatări agricole din România. Şi,  totodată, n-am nici un fel de emoţie nici cînd vorbesc cu scriitorii, cu artiştii sau cu oamenii politici. E de mare importanţă să nu te laşi cuprins de afecţiunea numită "cretinism profesionial". E vorba de o prea mare influenţă a  unei singure profesii practicate  timp îndelungat. Orice profesie îşi lasă amprenta asupra comportamentului uman. Şi dacă nu schimbi nimic, intervine uzura morală din 7 în 7 ani.

Penru mine, bunăoară, la inceput a însemnat o tragedie  faptul că nu-mi permiteau să   fiu cercetător ştiinţific sau profesor la o catedră universitară ...  Recent, angajamentele şi datoria de luptător în sfera parlamentară m-au făcut să devin  foarte dinamic şi adaptabil. Experienţa  mea profesională  nu este una  repetată, ci una vastă. Explic: dacă aţi lucrat 20 de ani, să zicem, contabil, nu aveţi o experienţă de două decenii ci una de 5 ani, repetată la infinit. În 5 ani aţi prins toate şmecheriile meseriei. Dar dacă aţi fost 5 ani vînător de crocodili în Amazonia, apoi contabil, apoi profesor de dans, pe urmă militar, profesor la o catedră, puteţi face faţă  mai  bine unei situaţii de dispecerat, de echilibru, de intermediar sau de vizionar.

- Dacă am putea da timpul cu 1-2 luni înapoi, cu experienţa pe care o aveţi acum, după ce aţi parcurs ţara, aţi înnoi în vreun fel programul dv., mesajul şi ce anume?    

- La programul care a fost în sfîrşit publicat săptămîna asta aş adăuga un capitol pentru şcoală, pentru biserică, pentru armată – cele trei componente importante ale statului. 

Unii din colegii dv., ne caracterizează astfel: 3 candidaţi sunt procomunişti – Druc, Iliescu şi Funar,  ceilalţi 3 necomunişti. De ce?  Fiincă niciodată Druc n-a zis că e anticomunist. Măi fraţilor, fiţi atenţi. Omul care spune că exclude orice fel de cult în afară de cel a lui Isus Cristos şi al naţiunii, cum poate fi comunist? Sunt nişte lucruri naive. Mesajul  economic l-aş înnoi și detalia acum, dar restul programului e destul de clar. 

Apropo, eu zic întotdeauna "Isus Cristos", iar interlocutorii mă corectează – "Isus Hristos". De ce nu mă lasă şi pe mine să fiu arhaic? Eu zic „sunt”, ei spun „sânt”. Eu sunt latinist şi atunci pre limba mea este corect  „creştin”, „Cristos”, „sunt”.   

- Să trecem la un grup de probleme legate de relaţia cu Basarabia. Sunteţi văzut de unii comentatori ca un partizan al terapiei de şoc în domeniul Unirii. E adevărat?    

- Nu, categoric. Am spus la Iaşi: „Să construim Unirea”. Nu e cazul  să vină Iliescu şi Snegur la Albiţa,  sau la  Ungheni, pe cai albi,  să schimbe  fanioanele decretând unirea. Cum nici nu poate fi vorba  să aşteptăm să ne  spună unii  de la New York sau Moscova: măi români, voi aveţi un cîntec „Deşteaptă-te române”, care înseamnă ori nu dormi, ori nu fi prost. Şi acum, dacă  te-ai trezit, uneşte-te!

Dacă  Druc  promovează principiile sincronizării, interferenţei şi transplantului, atunci cum poate fi terapie de şoc? In 1990  am trecut  imediat  de  la sistemul sovietic  de  note, în şcoală, la cel românesc. Am transplantat 20.000 de mii de puieţi de brad aduşi de la Suceava la Chişinău. Am trecut la învăţămîntul liceal de 12 ani.  Am transplantat modelul de "Academie de poliţie " în locul  unei şcoli militare sovietice de la Chişinău. Am transplantat modelul "Academie de Studii Economice"  de la Bucureşti  la Chişinău.  Acum, după o eclipsă de o jumătate de secl,   facem alegeri  cu participarea basarabenilor. Într-un cuvînt ne sincronizăm cu ţara. Asta înseamnă terapie de şoc?

S-ar putea însă ca intervenţia unor factori străini să ne facă să ne unim peste noapte. Să zicem, un conflict între fraţii ucrainieni şi  ruşi, care să ne determine să închidem Nistrul, cum s-a întîmplat în 1918.

Vedeţi, i se atribuie lui Druc o mare duritate. Ziarele de la Tiraspol mă prezentau cu toporul în mînă, ucigaşul, sîngerosul Druc.  Mi s-a spus că sunt şi fascist. Apoi cînd am fost propus drept candidat la preşediţie de către ecologiştii  din România s-au mirat: - Cum,  este ecologist nu e fascist? Mi se atribuie  vehemenţa. Deşi, eu sunt blînd. Am blîndeţea leului. Dar mă feresc de şacalii, care vor să mă atingă. Şi ce se mai spune prin piaţă? - Cum de vine basarabeanul ăsta Druc, o rudă săracă de la ţară, cu ideea reîntregirii?  Noi avem  destui oameni  şi foarte destepţi, aici în România...  

Am ceva de spus. În trei domenii importante: redresarea economiei, pacificarea,  concilierea naţională.  Voi specifica rolul candidatului independent. Prin  parabola "primarul din satul vecin". Să v-o spun şi dv. Pe oricine veţi alege, veţi regreta peste trei luni dacă nu-l veţi alege pe  Mircea Druc. Şi iată de ce. Iliescu a fost votat  anterior cu 90% fiindcă a scăpat România de Ceauşescu. Acum  umblă unii  şi ne agită să-l votăm pe Constantinescu fiindcă ne va scăpa de Iliescu? De unde avem garanţie că peste 2 luni sau 2 ani nu vor spune: "Să-l alegem pe Druc ca să ne scape de Constantinescu!"

 Nu putem educa  naţiunea română în asemenea mentalitate. Într-o picătură de apă vedem marea. Într-o  comună vedem ţara. În comuna noastră mare, România, lumea s-a împărţit în două tabere: cei din Dealul Morii şi cei din Valea Morii. Dacă învinge unul, ceilalţi se adună cu neamurile, cu prietenii şi-l dau jo. Dacă învinge altul e aceeaşi situaţie. Cel mai înţelept lucru e să aduci un primar din satul vecin. Pînă reuşesc să-l corupă, să-l atragă, el respectă legile şi pune temelia reformelor, neutralizînd cele două tabere. Acelaşi lucru e valabil şi cu cele două opţiuni Constantinescu – Iliescu.  De fapt, pe toţi ne chinuie conflictul de ordin psihologic - antidecizional şi postdecizional. Vom regreta indiferent de cum votăm.    

Iată de ce un candidat  independent, neutru poate interveni tranşant, spunînd parlamentului să nu se ocupe de lefuri, de diurne, de cazarea domniilor lor, ci să treacă  urgent la definitivarea corpului de legi.  Legea Fondului Funciar,  bunăoară, trebuie amendată. Nu putem ignora criteriul tehnologic în agricultură. De pildă, vinul bun pentru export nu se poate produce  pe plantaţii mici de 5 hectare. Trebuie să ai cel puţin 2000 de hectare constituite într-o asociaţie, ca să ajungi un producător-exportator rentabil. S-a ignorat total acest factor  tehnologic.

Criteriul tehnologic este valabil şi pentru plantaţiile de sfeclă de zahăr,  pentru industria alimentară, farmaceutică, pentru orice domeniu. Această aşa zisă reformă agrară este populistă,  pur electorală şi trebuie schimbată. Realitatea e că s-au încurcat trei probleme care nu pot fi suprapuse: împroprietărirea, despăgubirea celor care au fost cîndva nedreptăţiţi şi hrănirea naţiunii. Americanii produc şi exportă doar cu 3% din populaţia activă. Una este să hrănim naţiunea română, una e să faci dreptate celor cărora li s-au luat pămînturile şi cu totul altceva  e să împroprietăreşti.

- Dacă ieşiţi preşedinte, ce veţi face cu deosebire pentru Unire? 

- Primordial: integrarea sistemului de transport şi a celui energetic.  Urgent ți decisiv: crearea unui spaţiu valutar-financiar comun. Să ducem leul peste Prut şi să-l învăţăm să mănînce rubla.  Unirea  poate declanşa un proces productiv pe ambele maluri ale Prutului. Suntem complementari:  într-un loc sunt materiile prime, iar în altul liniile tehnologice, sau piaţa de desfacere. 

- V-aţi gîndit la un prim-ministru?  

- M-am gîndit. Prima propunere pe care aş face-o parlamentului ar fi convocarea celorlalţi  5 contracandidaţi la preşedinţie, rugîndu-i pe senatori şi deputaţi să decidă asupra celui mai bun. Pentru că dacă  au candidat înseamnă că sunt nişte capacităţi. Sau le-aş propune să decidă asupra unuia dintre candidaţii care n-au reuşit să strîngă semnăturile necesare. Circulînd prin ţară am depistat mulţi oameni talentaţi. Amintiţi-vă, însă, de Constituţie. Preşedintele nu poate face practic nimic. Ce folos că noi am propune un director cu cap deosebit dacă parlamentul nu-l va accepta, cu toate calităţile lui profesionale? 

- Pe cine aţi alege între domnii Roman şi Stolojan ca prim-ministru?  

- Acum m-am supărat pe amîndoi. Pe domnul Roman fiindcă  s-a dispersat. N-a rezolvat o  problemă cheie, cum a fost cea a construcţiilor abandonate. Acestea  trebuiau finalizate cu orice preţ şi  cu un grad de confort occidental, apoi scoase la vînzare. O parte din  banii încasaţi urma sa-i cheltuie pentru tehnologizarea industiei agro-alimentare şi înzestrarea tehnică a  viitorilor fermieri. Dacă ar fi reuşit, ar fi rămas în istoria ţării. Pe dl Stolojan sunt supărat pentru blocajul economic creat. Nici nu ne-a scăpat de inflaţie şi, pe de altă parte, a pus la pămînt industria. E foarte grav acest lucru. Ce să mai zic de ruinarea agriculturii, devastarea sistemului de irigare? 

Interviuri realizate de

 Rodica AVRAM, Paul DOBRESCU şi Radu LEVARDA

Curierul naţional, 24 septembrie 1992